Publicat : mie, Mar 8th, 2017

„Alege drumul integrității” – Campanie de informare anticorupție a cetățenilor din județul Giurgiu

anticoruptie 1În perioada 07 martie – 07 septembrie, ofițerii Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Giurgiu, în parteneriat cu Consiliul Județean Giurgiu și Primăria municipiului Giurgiu desfășoară o campanie de informare anticorupție a cetățenilor din județul Giurgiu, intitulată sugestiv „Alege drumul integrității”.
Activitatea a debutat la data de 07 martie a.c., la sediul Consiliului Județean Giurgiu, unde a avut loc o întâlnire la care au participat reprezentanți din cadrul Serviciului Județean Anticorupție Giurgiu, din Consiliul Județean Giurgiu, Primăria municipiului Giurgiu cât și ai operatorilor de transport în comun din județul Giurgiu.
În cadrul întâlnirii s-a stabilit amplasarea unui număr de 500 afișe conținând mesajul preventiv “Alege drumul integrității” și informații privind linia Telverde anticorupție 0800806806, în mijloacele de transport în comun din municipiul și județul Giurgiu.
De asemenea, pe perioada campaniei, afișele susmenționate vor fi amplasate și în sediul structurilor Ministerului Afacerilor Interne de pe raza de competență, precum și în instituțiile publice și unitățile de învățământ.
Campania are drept scop informarea cetățenilor cu privire la posibilitățile pe care le au pentru semnalarea faptelor de corupție de care au cunoștință, cât și cultivarea comportamentului integru în relațiile cu personalul M.A.I..
Serviciul Judeţean Anticorupţie Giurgiu îndeamnă cetăţenii să semnaleze de îndată orice faptă de corupție săvârșită de către personalul Ministerului Afacerilor Interne, la linia Telverde anticorupţie 0800.806.806, ce poate fi apelată gratuit din orice rețea de telefonie.anticoruptie 2

Despre autor

-