Publicat : sâm, Iun 20th, 2015

Europarlamentarul Victor Negrescu cere mai multe locuri de munca pentru persoanele cu dizabilitați din Romania in instituțiile europene

negrescu victorEurodeputatul PSD Victor Negrescu solicita masuri proactive și stimulative pentru a crește rata de angajare a persoanelor cu dizabilitați din Romania in sistemul administrativ european, depunand in acest sens o declarație scrisa in Parlamentul European.

„Dreptul la munca al persoanelor cu dizabilitați trebuie respectat și sprijinit de catre Uniunea Europeana. In acest sens, o masura proactiva prin care angajarea persoanelor cu dizabilitați sa fie stimulata printr-o cota speciala ar reprezenta un element pozitiv.
In Uniunea Europeana exista peste 80 de milioane de persoane cu dizabilitați conform Agenției UE pentru drepturi fundamentale, in timp ce in țara mea, Romania, exista peste 700.000 de persoane. Prezența acestora in sistemul administrativ european ar intari instituțiile europene, iar in aceasta maniera, UE și-ar reitera valorile umane și sociale legate de toleranța și combaterea discriminarii”, a atras atenția Victor Negrescu.

Eurparlamentarul social-democrat subliniaza ca numarul romanilor angajați in instituțiile europene este sub ponderea pe care o ocupa populația țarii in cadrul UE, aceasta subreprezentare fiind chiar mai accentuata in randul persoanelor cu dizabilitați.

„Știm ca in anumite state nu exista o buna informare cu privire la aceste oportunitați sau suficiente masuri proactive pentru stimularea angajarii și consider ca cetațenii cu dizabilitați din acele state trebuie sprijiniți suplimentar.
Spre exemplu, Romania ocupa deja mai puține locuri in instituțiile europene decat ponderea reprezentata la nivel european, iar aceasta subreprezentare este și mai vizibila atunci cand vorbim de locurile alocate pentru persoanele cu dizabilitați din Romania”, a explicat eurodeputatul PSD.

Conform lui Victor Negrescu, un motiv pentru acest numar limitat de posturi este dat de faptul ca spațiile de concurs din Romania nu sunt accesibilizate pentru persoane cu dizabilitați.

„Pentru a combate discriminarea pe piața muncii, Uniunea Europeana trebuie sa propuna masuri stimulative, dotate cu mecanisme financiare, prin care accesul persoanelor cu dizabilitați la locuri de munca sa fie sprijinit”, a conchis europarlamentarul Victor Negrescu.

Despre autor

-