Poliţiştii giurgiuveni au acţionat pe perioada minivacanţei de Paşti, pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică pe raza localitilor judetului.
In perioada Sarbatorilor Pascale, poliţiştii giurgiuveni au acţionat în localităţile judeţului, pe drumurile publice, în gări, autogări, portul Giurgiu şi zona adiacentă acestora, în zonele aglomerate în care s-au desfăşurat manifestări religioase, cultural artistice sau de agrement, pentru asigurarea unui climat de liniste si siguranta publica necesar.
Intr-un comunicat de presa, politistii anunta faptul ca, pe timpul minivacanţei au aplicat 212 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 85.314 lei şi au întocmit 40 de dosare penale.
Au fost constatate 9 infracţiuni rutiere (1 pentru consumul de băuturi alcoolice, 6 pentru conducere fără permis, 2 pentru punerea în circulaţie de autovehicule neînmatriculate) si s-au reţinut în vederea suspendării 17 permise de conducere, retragandu-se un certificat de înmatriculare.
În mediul rural pe fondul consumului de alcool s-au produs 26 altercaţii, majoritatea intrafamiliale, pentru care poliţiştii au deschis dosare penale pentru comiterea infracţiunii de loviri şi alte violenţe.
Este de menţionat faptul că în zona lăcaşurilor de cult şi a localurilor publice nu au fost înregistrate evenimente, iar pe drumurile publice nu s-au produs accidente rutiere cu victime, fapt pentru care, poliţiştii giurgiuveni mulţumesc cetăţenilor pentru spiritul civic şi modul liniştit în care au înţeles să-şi petreacă minivacanţa de Paşti.