La mijlocul acestei saptamani, Parlamentul European a adoptat bugetul UE pe 2016, stabilind angajamentele la 155 miliarde euro, iar platile la 143,9 miliarde euro, conform acordului de la 14 noiembrie dintre Parlament si Consiliu. Parlamentul a asigurat sumele maxime posibile pentru migratie si refugiati, intreprinderi mici si mijlocii, studenti si programul UE de cercetare – Orizont 2020. Dupa ce acordul din 14 noiembrie a fost formal aprobat de catre Consiliu, Parlamentul a adoptat bugetul cu 516 voturi la 179 si 8 abtineri. Apoi a fost semnat de Presedintele Martin Schulz pentru a deveni lege.
Refugiati si migratie
Parlamentul s-a asigurat ca toate resursele disponibile din cadrul financiar multianual al UE vor fi completate astfel incât sa poata face fata crizei curente a refugiatilor si migratiei, care trebuie abordata atât in statele membre, cât si in tarile apropiate conflictelor de care fug migrantii. Acordul cuprinde 1,6 miliarde euro suplimentar fata de propunerea initiala a Comisiei, indeplinind majoritatea cerintelor Parlamentului.
Intr-un vot separat, privind un amendament la bugetul pentru anul curent, Parlamentul a cerut statelor membre sa aloce suma suplimentara de 2,3 miliarde de euro obtinuta din amenzi pentru competitie si taxe vamale mai mari decât preconizate pentru acoperirea sumelor restante, dar promise pentru fondul de ajutor pentru Africa (menit sa combata cauzele migratiei) si fondul de ajutor pentru Siria (pentru ajutorarea refugiatilor si migrantilor in Siria si in jur).
Competitie, locuri de munca
Prioritatea Parlamentului de a intari competitivitatea UE se traduce in resurse suplimentare pentru intreprinderi mici si mijlocii (14,3 milioane euro), fonduri pentru Orizont 2020 (184.5 milioane) si fonduri pentru reteaua de infrastructura a Mecanismului pentru Interconectarea Europei (150 milioane) pentru a aduce inapoi fondurile transferate in fondul de investitii ”Juncker”, precum si finantarea programului studentesc Erasmus+ (6,6 milioane euro).
Parlamentul a convins Consiliul si Comisia sa se angajeze sa continue in 2016 initiativa privind ocuparea fortei de munca in rândul tinerilor, aflata in proces de revizuire si sa pastreze nivelul facturilor neplatite ale UE la un nivel sustenabil.
In timpul dezbaterii din 24 noiembrie, mai multi vorbitori au subliniat faptul ca prioritatile stabilite in cadrul financiar multianual al UE trebuie reconsiderate tinând cont de schimbarile care au avut loc de la adoptarea sa in 2013, iar Parlamentul sa profite cât mai mult de revizuirea care este prevazuta pentru 2016.