Publicat : sâm, Noi 28th, 2015

S-a finalizat investitia “Amenajare spatiu de agrement pe Canal Cama”

cama 6In urma cu cateva zile s-a desfasurat receptia lucrarilor pentru obiectivul de investitii „Amenajare spatiu de agrement pe Canal Cama, adiacent Pod Bizetz – Municipiul Giurgiu”, al carui beneficiar este Municipiul Giurgiu. Obiectivul, amplasat intre Canalul Cama si Drumul de trafic greu tronson P1-P2 (langa Podul Bizetz), a fost finantat prin Programul Operational pentru Pescuit, Masura 1 – Valorificarea sectorului pescaresc si a turismului piscicol, Actiunea 5 – Amenajarea unor spatii pentru servicii si agrement pentru turisti. Valoarea totala a proiectului este de 1.886.708,67 lei, din care 1.328.994,25 lei reprezinta valoarea nerambursabila, 199.457,77 lei contributia proprie a Municipiului Giurgiu, iar 358.256,59 lei TVA.

CamaIn cadrul proiectului  s-au realizat urmatoarele facilitati recreationale:

– promenada de-a lungul malului;

– un ponton – scena plutitoare cu pasarela insumând 300 mp;

– o cladire cu regim parter si suprafata de 100 mp pentru depozitarea ambarcatiunilor de mici dimensiuni achizitionate prin proiect – 3 barci de lemn si 3 hidrobiciclete;

– o cladire cu regim parter si suprafata de 100 mp destinata expozitiilor tematice si manifestarilor culturale;

– o cladire cu regim parter si suprafata de 100 mp pentru vestiare si grupuri sanitare;

– terase circulabile inierbate deasupra cladirilor;

– gradene cu 72 de locuri plus doua locuri destinate persoanelor cu dizabilitati, bordate de o suprafata verde de tip parc;

– terase bordate cu vegetatie;

– traseu pietonal la nivelul carosabilului bordat cu vegetatie;

– trepte/rampe ce coboara de la nivelul trotuarului existent la nivelul promenadei din imediata vecinatate a canalului;

– 16 locuri parcare la sol, pentru vizitatori, dispuse de-a lungul Soselei P1-P2.

cama 3Prin realizarea acestei investitii zona s-a transformat intr-o zona de promenada cu facilitati moderne care vor creste atractivitatea zonei si vor atrage o gama diversificata de utilizatori, oferind activitati pentru diferite categorii de vârsta.

Zona amenajata de faleza, zona pietonala si cea a digului au o infrastructura adecvata zonei adiacente canalului. S-a realizat o consolidare a malului pe toata lungimea amenajarii, s-au executat o infrastructura si un finisaj specific zonei de trafic pietonal.

scena camaUrmare a implementarii acestui proiect s-a revitalizat zona Canalului Cama, atât din punct de vedere estetic, cât si din punct de vedere al potentialelor investitii ulterioare.

Despre autor

-