Publicat : mar, Mai 16th, 2017

Start-up Nation Romania – intarzieri, modificari si “haos comunicational”

start upIntarzierea punerii in practica a programului Start-up Nation Romania (inscrierile proiectelor trebuia sa inceapa in data de 2 mai) a nascut o serie intreaga de critici la adresa Guvernului si a coalitiei PSD – ALDE.
Pe langa articolele din presa centrala, iara ca acum si parlamentarii din opozitie cer explicatii. Zilele trecute, deputatul Dumitru Oprea a cerut clarificări privind întârzierea acestui program.
Deputatul PNL a semnalat întârzierea flagrantă a punerii în aplicare a programului Start-up Nation Romania…
“Chiar dacă Start-up Nation a fost aprobat din 30 ianuarie 2017, prin OUG 10/2017, programul a înregistrat numeroase modificări și amânări. Săptămâni la rând, în mediul online au circulat informaţii contradictorii privind condiţiile ce trebuie îndeplinite de viitorii solicitanți, nici în acest moment criteriile şi lista codurilor CAEN eligibile nefiind definitive”.
În acest context, parlamentarul a solicitat Ministrului Alexandru Petrescu să precizeze când vor fi aprobate normele de aplicare, cât timp vor avea solicitanții să scrie și să înregistreze proiectele, când va avea loc evaluarea și când vor fi publicate rezultatele selecţiei. De asemenea, el a mai solicitat ministrului să prezinte și unele detalii financiare ale programului Start-up Nation: data la care vor fi făcute primele plăți, suma estimată pentru cererile din program pentru anul 2017, dar și precizări cu privire la riscul ca cererile de plată aferente programului Start Up Nation să nu fie onorate anul acesta.

Despre autor

-