Traffic Snake Game 2016 a generat economii de CO 2 mai mari fata de anii trecuti

TSG NetworkCea de-a 3-a ediție națională a campaniei europene Traffic Snake Game (TSG) s-a desfășurat ca de fiecare dată, în cadrul Săptămânii Europene a Mobilității, în perioada 16-30 septembrie 2016. Creată pentru a încuraja elevii, părinții și cadrele didactice să adopte moduri sustenabile pentru deplasarea la școală, campania propune mersul pe jos, cu bicicleta și cu mijloacele de transport în comun, în defavoarea deplasărilor cu mașina. Campania se organizează în paralel, în 20 țări europene (material video din țările participante), iar România ocupă primul loc după 2 ani de desfășurare, înscriind cel mai mare număr de școli, realizând economii importante de combustibili și emisii de CO 2 .
În România, campania TSG s-a derulat sub denumirea „OSCAR, ȘARPELE HOINAR”. Activitățile elevilor includ 3 paliere: etapa pre-campanie, campania propriu-zisă și etapa post-campanie, desfășurată la o lună după finalizarea jocului efectiv, pentru a se măsura efectele pe termen mediu și lung. Ulterior campaniei, datele din toată țara au fost analizate și înregistrate pe site-ul oficial al campaniei (www.trafficsnakegame.eu/romania) de Asociația „Orașe Energie România”, coordonatorul național TSG.
Ediția 2016 s-a desfășurat în 18 localități din România: Alba Iulia, Băbeni, Bistrița, Blaj, Brașov, București, Buzău, Câmpina, Făgăraș, Giurgiu, Iași, Mihăești, Moinești, Ocnele Mari, Odorheiu Secuiesc, Predeal, Râmnicu Vâlcea și Ulmeni. În campanie au participat peste 13.000 de elevi, provenind din 65 școli primare. În perioada derulării campaniei, elevii au obținut economii de peste 78.000 km care nu au mai fost parcurși cu mașina, conducând la o reducere de peste 13.000 kg a emisiilor de CO 2 . Astfel, TSG 2016 aduce economii de CO 2 cu 38% mai mari față de anul 2014, și cu 19% mai mari față de anul 2015.TSG Network„OSCAR, ȘARPELE HOINAR” își propune să combată o serie de percepții negative privind siguranța în trafic și să promoveze modurile sustenabile de deplasare ca distractive și sănătoase. Un alt beneficiu provine din decongestionarea traficului și reducerea aglomerației în zonele adiacente școlilor.
Elementul esențial al campaniei constă în continuarea activităților și la o lună după ce s-a încheiat campania, pentru ca procesul de educare al elevilor să fie de durată. Astfel, campania generează economii importante chiar și după finalizare. Spre exemplu, în anul 2016 cantitatea de emisii de CO 2 economisite a crescut de la 13.524 kg în timpul campaniei, până la 33.226 kg post-campanie. Nr. de km care nu au mai fost parcurși cu mașina a crescut de 78.625 km în timpul campaniei, până la 193.173 km post-campanie.
«Chiar dacă acesta este ultimul an în care se derulează campania, conducerea școlii și cadrele didactice vor continua să orienteze elevii spre modalități sănătoase și revigorante de deplasare, urmărind și protecția calității mediului. Acțiunea noastră – „O zi fără mașină” – s-a transformat de fapt în două săptămâni fără mașini, fiind un adevărat succes în cadrul ultimei ediții TSG. La sfârșitul celor două săptămâni, elevii noștri au înregistrat un procent de 100% deplasări sustenabile. Vom continua acest demers pe tot parcursul anului școlar, incluzând astfel de acțiuni în graficul activităților extrașcolare și extra-curriculare», Dana MÂNDREANU, coordonator TSG în cadrul Școlii Gimnaziale nr. 30, Brașov.
În perioada derulării campaniei, TSG a dus la o creștere a utilizării modurilor de transport sustenabil de până la 82%. TSG a generat schimbări de comportament și pe termen lung. Campania demonstrează că preferințele elevilor pentru transportul sustenabil au crescut cu 16% față de nivelul de referință, ajungând la un procent de 83%.
«Chiar și acum, după atâta timp de la finalizarea campaniei, copiii își amintesc cu drag de Oscar, Șarpele Hoinar, și ne anunță cu bucurie când se deplasează pe jos sau cu bicicleta spre școală, casă și nu numai!» Nicoleta Nedelescu, coordonator TSG în cadrul Școlii Gimnaziale ”Anastasia Popescu”, București.
Mergând pe jos sau cu bicicleta, copiii devin conștienți de mediul înconjurător și își dezvoltă aptitudini privind siguranța în deplasare și capacitatea de a anticipa acțiunile celorlalți participanți la trafic. În plus, mersul pe jos sau cu bicicleta contribuie la atingerea necesarului de mișcare fizică zilnică recomandată copiilor. Pe termen lung însă, campania țintește spre crearea unei percepții adaptate înțelesului copiilor, cu privire la ce înseamnă o comunitate sănătoasă, guvernată de libertatea de mișcare, de calitatea vieții și de independența față de mijloacele de transport motorizat.
«Schimbarea în comportamentul de deplasare este spectaculoasă. Unii părinți au declarat că ajutați de proiectul nostru, au căpătat încredere să-și lase copiii să călătorească cu mijloacele de transport în comun. Iar copiii se bucură că sunt independenți, chiar dacă trebuie să sune și ”să dea raportul” imediat cum ajung la școală.» – Loredana PETCU, coordonator TSG în cadrul Școlii Gimnaziale nr. 13, Brașov.
Rezultatele obținute, precum și imagini din Campania desfășurată în fiecare școală pot fi vizualizate pe site- ul campaniei: www.trafficsnakegame.eu/romania/scoli.
Traffic Snake Game (TSG) este o campanie creată pentru a încuraja mersul la școală, pe jos sau cu bicicleta, având drept grup țintă elevii și părinții acestora. Campania constă într-un joc distractiv și ușor de pus în aplicare. Pe lângă jocul efectiv, fiecare școală participantă este încurajată să organizeze acțiuni conexe și să familiarizeze elevii cu concepte precum transport sustenabil și mobilitate, mediu înconjurător și sănătate activă. Traffic Snake Game a început ca un mic proiect în Flandra (Belgia), devenind în decursul anilor o campanie la nivel european.
Practica a demonstrat că această campanie contribuie semnificativ la creșterea utilizării modurilor de transport sustenabil și la reducerea emisiilor de CO 2 .
Rețeaua Traffic Snake Game a fost creată pentru a răspândi și replica acest exemplu în Europa, 20 țări fiind implicate în momentul de față în această campanie. Principalul scop al rețelei este de a implementa TSG, de a crește impactul și de a disemina rezultatele și experiențele participanților. Proiectul european Traffic Snake Game Network, implementat în România de Asociația OER, este cofinanțat în perioada 2014-2017, prin programul Intelligent Energy Europe al Uniunii Europene.