Publicat : joi, iun. 7th, 2018

Trimis în judecată pentru că a încercat să mituiască un polițist

Ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție (D.G.A.) – Serviciul Județean Anticorupție Giurgiu au finalizat cercetările, iar procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu a emis rechizitoriul și a dispus, la data de 31.05.2018, trimiterea în judecată a inculpatului D.I., pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.
În fapt, în dimineața zilei de 8 mai a.c., un agent de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Giurgiu, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a constatat mai multe contravenții la regimul rutier săvârșite de către inculpatul D.I., situație în care acesta i-a promis o sumă de bani pentru a nu dispune măsurile legale împotriva sa, respectiv aplicarea unei amenzi contravenționale și reținerea permisului de conducere și a certificatului de înmatriculare.
Fapta a fost sesizată de agentul de poliție la Direcția Generală Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Giurgiu.
Ulterior, în jurul orelor 13.00, inculpatul D.I. s-a prezentat la sediul subunității de poliție, unde i-a oferit agentului de poliție suma de 150 de lei, solicitând să fie sancționat cu avertisment și să-i fie restituit permisul de conducere și certificatul de înmatriculare, reținute de polițist, ocazie cu care s-a realizat acțiunea de prindere în flagrant.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Despre autor

-