Publicat : joi, Iul 14th, 2016

Victor Negrescu cere Comisiei Europene garantarea unor condiții mai bune de lucru pentru medicii români

v.n.În sprijinul unui demers al Sindicatului Promedica din cadrul Federației Sindicale Hipocrat, Victor Negrescu a depus la Parlamentul European o interpelare în care cere Comisiei Europene condiții de muncă mai bune pentru medicii din România, evitându-se astfel exodul acestora în străinătate.
”La nivelul statelor membre există diferențe majore în ceea ce constă regimul de muncă al doctorilor ce conduc la o competiție inegală în interiorul Uniunii Europene în privința atragerii personalului cu acest tip de calificare. În România, spre exemplu, activitatea medicală a doctorilor cuprinde gărzile care sunt reglementate de o serie de mecanisme ce contravin normelor europene: activitatea este obligatorie pentru doctori, medicii nu pot alege momentul efectuării gărzilor, gărzile se desfășoară în plus și în continuarea orelor de muncă depășind astfel limitările legale privind timpul de muncă, gărzile sunt plătite sub salariu pe oră specific profesiei și nu sunt normate în raport cu condițiile de muncă”, a subliniat europarlamentarul social-democrat.

Victor Negrescu arată că această situație conduce, conform analizelor realizate de asociațiile de profil, la un exod masiv al medicilor către alte state membre și la o scădere a calității serviciilor medicale. Astfel, europarlamentarul cere Comisiei Europene să ofere o poziție în privința reglementării unitare a activității medicale la nivelul UE.

”În ce condiții medicii din România ar putea solicita ajutorul instituțiilor europene pentru combaterea acestor abuzuri și cum intenționează CE să sprijine personalul medical din Europa de Est pentru a lupta împotriva deficitului de medici generat de mobilitatea intra-europeană?”, a mai subliniat Victor Negrescu în interpelarea sa.

Despre autor

-