Din pacate, doar unui numar mic de giurgiuveni si doar de doua ori pe an, la mijloc de ianuarie si in miez de ciresar, li se face dor de Eminescu. Si doar atunci se aduna la cel mai frumos bust al Poetului, asezat in batranul Parc Alei, la propunerea marelui academician giurgiuvean, eseistul Tudor Vianu. Avem acest loc sacru pentru ca o mana de intelectuali, la inceput de secol XX, insufletiti de distinsul profesor Marinel Marinescu, ne-a daruit noua giurgiuvenilor, iubitori de vers eminescian, acesta coloana fara sfarsit, care uneste pamantul cu cerul, bustul Voievodului Limbii Romane asezat pe cel mai inalt soclu, din cate exista. Si, acolo, la umbra teilor care isi varsa mireasma, langa piatra rece a soclului, ne stingem dorul de Eminescu, rosindu-i un vers stiut din anii de scoala.
E prea putin! Eminescu a iubit mult Giurgiu. De cand a ajuns prima data, adolescent fiind, sa vada talazuirea batranului fluviu, a continuat sa vina, aici in orasul de la mal de Dunare, de mai multe ori. Fie ca pleca sau sosea cu vaporul in turnee cu trupele de teatru, fie ca venea la prieteni de suflet. Si unul dintre acestia a fost directorul liceului, Nicolae Droc Barcian. Tot la Giurgiu ajunge Eminescu cand a plecat, cu vaporul pe Dunare, sa vada pentru prima data Marea cea Mare. Tot aici, la Giurgiu, se plamadesc germenii unor valoroase creatii din lirica eminesciana – Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie ? si Pe langa plopii fara sot..
Sunt doar cateva argumente care trebuie si ne determine pe noi, giurgiuvenii, sa ne fie dor de Eminescu in fiecare zi. Sa trecem prin parcul Alei si sa asezam infiorati o floare la baza soclului de pe care Eminescu priveste la steaua singuratatii. Poetul merita sa aiba mereu flori proaspete…
Emil TALIANU
Il salut pe domnul Talianu si, nu stiu sigur,parca am impresia ca am fost colegi la „Ion Maiorescu”,in clase paralele,in perioada 1960-1962(a VIII-a A si a IX-a D)apoi eu am continuat liceul la Breaza.
Oricum,nu numai in ianuarie si in iunie ,ci si cu alte prilejuri, imi vin in minte urmatoarele versuri, prin care poetul Adrian Paunescu descrie nasterea lui Eminescu.
„A inmugurire noua plang trosnind in vis copacii,
Ne e dor de Eminescu ca de duhul vechii Dacii,
Peste Moldo-Bucovina carul cosmic se rastoarna,
Si se naste Eminescu ca Luceafarul din iarna.”