Publicat : mie, Iun 10th, 2015

Angajatorii români prevad un climat de angajare pozitiv in trimestrul III

angajatoriActivitatea de angajare va continua intr-un ritm pozitiv, dar moderat in urmatoarele trei luni, arata editia din trimestrul III/2015 a Studiului Manpower privind Perspectivele de Angajare de Forta de Munca

25% dintre angajatorii români anunta intentii de crestere a numarului de angajati in al treilea trimestru al anului 2015, iar 11% anticipeaza scaderi, rezultând o Previziune Neta de Angajare ajustata sezonier de +7%, cu 2 puncte procentuale mai slaba decât in trimestrul II, dar si decât in trim. III/2014. Cu toate acestea, este de asteptat ca in intervalul iulie – septembrie 2015 numarul de angajati sa creasca in mai mica sau mai mare masura in noua din cele 10 sectoare de activitate si sapte din cele opt regiuni.

„Piata este mai dinamica decât in trimestrele anterioare: mai mult de o treime din angajatori prevad o schimbare in dimensiunea fortei lor de munca si doar 62% nu anticipeaza modificari. O mare parte a activitatii va fi pozitiva, dat fiind ca 1 din 4 angajatori români anunta intentia de a isi creste numarul de angajati, dar diferentele dintre regiuni si sectoare de activitate continua sa persiste,” spune Valentin Petrof, directorul general al ManpowerGroup România.„Aceasta inseamna ca cei aflati in cautarea unui loc de munca ar trebui sa-si evalueze oportunitatile de angajare in ansamblu, pe o scara mai larga, iar angajatorii ar trebui sa ia in considerare bazine mai variate de forta de munca, cu nivele diferentiate de talente disponible sau deficitare, atunci când isi formuleaza strategiile de crestere si investitie,” adauga el.

Cu  o singura exceptie, in ultimele 10 trimestre angajatorii din Industria prelucratoare au fost cei mai optimisti din tara si continua sa prognozeze un ritm de angajare sustinut si in trimestrul III/2015. Previziunea Neta de Angajare in sector este de +19%, cu 7 puncte procentuale sub cea din trimestrul II si cu doar 1 punct procentual mai puternica decât in trimestrul III al anului trecut. Cea mai abrupta scadere fata de trimestrul anterior, de 13 puncte procentuale, este insa raportata de catre angajatorii din sectorul Comert cu ridicata si cu amanuntul, unde Previziunea Neta de Angajare este de +9%, fata de +22% in trimestrul II. Intentiile de angajare s-au restrâns fata de trimestrul trecut in opt din cele 10 sectoare de activitate, au ramas stabile intr-unul, si au crescut cu o marja mica in cel de-al zecelea. Perspectivele sunt insa pozitive in ansamblu, cu exceptia sectorului Energie electrica, apa, gaze, in care Previziunea este de -8% pentru al doilea trimestru consecutiv, si nu a atins cote pozitive decât o singura data in ultimii doi ani.

Intentiile de angajare au slabit fata de trimestrul II si din punct de vedere regional, cu pâna la 23 de puncte procentuale in regiunea Nord-est si 18 puncte procentuale in regiunea Sud, angajatorii din regiunea Centru fiind singurii care si-au consolidat prognoza fata de trimestrul anterior cu doar 1 punct procentual, de la +13% la +14%. Prognoza este insa in mare parte luminoasa, cu exceptia regiunii Sud-vest, unde perspectivele de angajare ramân stationare, cu o Previziune de 0%. Cei mai optimisti sunt angajatorii din regiunea Vest, care raporteaza o Previziune Neta de Angajare de +21%, cu 4 puncte procentuale mai slaba decât in trimestrul anterior, dar considerabil mai puternica decât in trimestrul III/2014, fata de care s-a intarit cu 15 puncte procentuale. Pentru regiunile Nord-est si Bucuresti si Ilfov angajatorii au prognoze moderate, raportând Previziuni de +8%, respectiv +7%.

 

Angajatorii din organizatiile cu peste 250 de angajati si cei din organizatiile mijlocii (intre 50 si 249 de angajati) sunt din nou cei mai dispusi sa-si creasca numarul de angajati, raportând Previziuni de +15%, respectiv +12% pentru intervalul iulie – septembrie. Cu toate acestea, optimismul acestor angajatori s-a diminuat oarecum fata de trimestrul trecut, ceea ce s-a intâmplat si in cazul organizatiilor mici, unde Previziunea Neta de Angajare de +5% este cu 3 puncte procentuale mai slaba decât in trimestrul II/2015. In schimb, ritmul de angajare din organizatiile foarte mici, cu pâna la 10 angajati, a incetinit considerabil fata de trimestrul anterior (cu 9 puncte procentuale), angajatorii raportând o Previziune Neta de Angajare de 0%.

Previziunea Neta de Angajare se obtine facând diferenta dintre procentul de angajatori care anticipeaza o crestere a volumului total de angajari si procentul de angajatori care prevad o scadere a angajarilor in locatia lor, in trimestrul urmator. Pentru tarile care au acumulat date cel putin 17 trimestre consecutiv, printre care si România, cifrele citate au fost supuse ajustarii sezoniere, cu exceptia cazului in care se specifica altfel.

 – Ca in intreaga tara, si in regiunea Sud vor exista unele cresteri ale numarului de angajati, conform angajatorilor, care raporteaza o Previziune Neta de Angajare de +5%. Cu toate acestea Previziunea slabeste cu o marja considerabila de 18 puncte procentuale fata de trimestrul anterior si este cu 7 puncte procentuale mai slaba decât in trim. III/2014.

Despre autor

-