Publicat : mie, Sep 30th, 2015

Protest public impotriva modfificarii Legii 193/2000 privind clauzele abuzive ale bancilor

clauze abuziveParlamentarii din tara noastra par sa mearga impotriva curentului european, cel putin in ceea ce priveste legislatia referitoare la consumatorii de servicii. Contrar a ceea ce se intampla in alte tari, unde politicienii incearca si, uneori, chiar reusesc sa promoveze si sa adopte legi care sa vina in favoarea clientilor bancari, la noi, lucrurile stau exact invers.
Prin Proiectul de modificare a legii 193/2000, initiat de 17 deputati, http://www.cdep.ro/proiecte/2013/600/70/2/em672.pdf, se restrang substantial drepturile consumatorilor instituite de forma actuala a legii, reducand-o la un simulacru de protectie in fata abuzului de pozitie economica, golind-o de putere sanctionatorie, rezultatul fiind o forma fara fond.
Acest abuz pe cale de a fi legiferat, deja votat in Senat – proiectul aflandu-se acum in Camera Deputatilor –  prevede, printre altele, introducerea procedurii prealabile pentru consumator de sesizare a doar a ANPC-ului, excluzand Comisariatele Regionale de Protectie a Consumatorilor si judecarea proceselor la sediul principal al comerciantului. Aceste prevederi, in sine, sunt incalcari ale  liberului acces la justitie si o ingreunare pentru consumatorii din provincie  in litigiile lor cu profesionistii, in totala disonanta cu Directiva Consiliului Uniunii Europene 2003/8/CE privind imbunatatirea accesului la justitie.
O alta prevedere se refera la faptul ca asociatiile pentru protectia consumatorilor nu mai pot formula actiuni in incetare cu efecte erga omnes, ci doar actiuni individuale, similare cu cele pe care legea le permite consumatorilor actionind separate.
Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) nu sustine modificarile initiate de Senat, la propunerea Asociatiei Romane a bancilor.
In mod sumar, modificarile cele mai grave si mai frapante sunt urmatoarele :
1. Toate hotaririle pronuntate in baza Legii nr. 93/2000 vor avea efecte doar pentru viitor. Nu mai este posibila restituirea prestatiilor nedatorate.
2. Clauzele relative la costul creditarii nu mai pot fi analizate sub raportul caracterului abuziv. Daca aceste clauze sunt neclare, consumatorul sau ANPC nu va putea cere decit lamurirea clauzei, nu si eliminarea din contract.
3. Nulitatea absoluta este inlocuita cu anularea sau cu modificarea contractului. Daca nu s-a formulat actiuneactiune in trei ani de la data contractului, aceasta nu se mai poate formula, pentru intervenirea prescriptiei. ANPC nu mai are instrumentul legal pentru a cere sanctionarea contraventionala a profesionistului abuziv.
4. Consumatorul nu mai poate pretinde ca o clauza abuziva este fara de efect in ce-l priveste, nici macar in situatia in care acest lucru este constatat de autoritati. Nu mai poate cere nici nulitatea acesteia, ci numai analiza caracterului abuziv.
5. Hotarirea instantei, chiar si in cazul in care actiunea apartine ANPC, nu mai are efecte erga omnes (fata de toti consumatorii si fata de toate contractele-tip ale profesionistului), ci numai fata de contractul ”dedus judecatii”.
6. Asociatiile pentru protectia consumatorilor nu mai pot formula actiuni in incetare cu efecte erga omnes, ci doar actiuni individuale, similare cu cele pe care legea le permite consumatorilor actionind separat.
Cum putem ataca un proiect de lege?
Legal,numai prin participarea negative la dezbaterile publice.
Initiator,

Avocat, COLTUC MARIUS VICENTIU

Despre autor

-