In proiectul plantării primei păduri comunitare din România, Giurgiu este deschizător de drumuri sau… cobai?

Asociația MaiMultVerde, în parteneriat cu Primăria Municipiului Giurgiu, au organizat sambătă, 13 noiembrie, o primă “sesiune de plantat de copaci” în zona Canalului Cama, în cadrul unui proiect, prin care, în municipiul nostru, va răsări prima pădure comunitară din România.
“Este un concept unic în țară, care poate deveni un exemplu de bune practici în înființarea de păduri urbane în directă relație cu comunitățile și administrațiile locale pe care le deservesc”, au precizat oficialii de la Asociația MaiMultVerde, concept pentru care municipalitatea din Giurgiu a renunțat la un proiect cu fonduri europene de 5 milioane de euro.Puțin peste 50 de voluntari au participat la acțiune, jumătate aduși din București și cealaltă jumătate formată din giurgiuveni, acțiune care a început cu un discurs mobilizator al președintei Asociatiei MaiMultVerde și al arhitectului peisagist giurgiuvean, Alexandru Gheorghe.
Deși în invitația oficială, și primarul Adrian Anghelescu ar fi trebuit să susțină un speech, acesta, reținut cu treburile urbei, a venit mai târziu și s-a apucat direct de plantat puieți.De remarcat că la acțiune au participat și viceprimarul Marian Damian, administratorul public, Ionel Muscalu, consilierul președintelui CJ, Adrian Chiran și alti câțiva militanți ai PNL Giurgiu.
Acțiunea face parte din campania „România plantează pentru mâine” susținută de OMV Petrom prin programul Țara lui Andrei, în cadrul căreia se vor planta 50.000 de puieți de diverse specii pe o suprafață de 10ha.
Terenul propus spre amenajare de Asociația MaiMultVerde în colaborare cu arhitectul peisagist Alexandru Gheorghe reprezinta parte din malurile Canalului istoric numit Cama, direct legat de Dunăre.

2 comentarii

  1. „DA si NU”, link-urile atasate nu isi au rostul, atata timp cat postezi de pe un cont fake, fara sa iti asumi ceea ce scrii. Revenind la textul postat de tine, ai un cap pe cei doi umeri, cu care, daca nu stii, trebuie sa gandesti: de ce a renuntat Primaria la un proiect (aprobat) de 5 milioane de euro, prin care in aceeasi locatie urma sa se faca un parc de agrement. Cu tiroliana, cu pereti de catarat, cu terenuri de sport, piste de biciclete si multi, foarte multi copaci?
    Daca 10/% dintre giurgiuveni inteleg prezentarea domnului arhitect peisagist (plina de termeni tehnici si generalisti, fara nimic concret, la obiect), nu mai scriu nimic, niciodata, despre nimic. Ma las de meserie! https://maimultverde.ro/padure-comunitara-giurgiu/?fbclid=IwAR0isguaeEPgBxVnY5q-fhf3WEtGhGZw6ia4DP0SR53rcQ4abLZsk1mq90o
    Citeste si fa-mi un conspect:)))

  2. Sa te chinui sa faci o stire negativa din ceva complet pozitiv, asta inseamna sa fi platit sa manipulezi realitatea si incalci legi pentru a castiga bani. Iar cand cineva incalca legile, si altcineva sesizeaza aceste incalcari, vedem ce rezulta.
    .
    2 din 10 români distribuie știri false. Cum este perceput fenomenul fake news???
    .
    https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/studiu-2-din-10-romani-distribuie-stiri-false-cum-este-perceput-fenomenul-fake-news-1213996
    .
    https://www.euronews.com/2020/07/09/romania-criminalises-cyber-harassment-as-a-form-of-domestic-violence

Comentariile sunt inchise