Publicat : mie, Mai 31st, 2017

31 mai – Ziua mondiala fara tutun

ziua fara tutunAgenţia Naţională Antidrog (ANA) se alătură Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) în marcarea Zilei Mondiale fără Tutun (31 mai), prin organizarea, la nivel naţional, de activităţi de informare – sensibilizare – conştientizare în mediul şcolar şi în comunitate, activităţi de petrecere a timpului liber şi de formare de abilităţi de viaţă sănătoasă.
În fiecare an, în data de 31 mai, Organizaţia Mondială a Sănătăţii, prin instituţiile naţionale responsabile de monitorizarea şi implementarea politicilor de reducere a consumului de tutun, marchează Ziua Mondială Fără Tutun, subliniind riscurile de sănătate asociate consumului de tutun și pledând pentru programe eficiente de reducere a consumului de tutun.
În calitate de coordonator naţional al politicilor publice în domeniul reducerii cererii şi ofertei de droguri, ANA susţine, prin demersurile sale, organismele internaţionale cu rol similar, motiv pentru care, şi în acest an, se vor implementa, la nivel naţional, prin cele 47 de Centre de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog, activităţi de sensibilizare şi informare cu privire la efectele asociate fumatului.
La nivelul judeţului Giurgiu se vor desfăşura activităţi cu tema „Tutunul – o ameninţare globală”, care se vor adresa atât elevilor, cât şi comunităţii, cu accent pe riscurile fumatului pasiv şi modalităţile de reducere a efectelor nocive ale consumului de tutun.
Epidemia tutunului este cea mai mare amenintare publică pe care lumea a înfruntat-o vreodată, care ucide mai mult de 7 milioane de oameni pe an.
Consumatorii de tutun care decedează prematur diminuează veniturile familiior, cresc costurile tratamentului și împiedică dezvoltarea economică. În unele țări copii din gospodării sărace sunt frecvent angajați în ferme de tutun, pentru a aduce un plus de venit în familie. Acești copii sunt vulnerabili în mod special la ”boala tutunului verde”, cauzată de nicotina absorbită prin piele, din exploatarea frunzelor ude de tutun.
O monitorizare bună a epidemiei tutunului poate determina politici adaptate. Doar 1 din 3 țări, reprezentând o treime din populația lumii, monitorizează consumul de tutun prin repetarea studiilor pe populația tânără și adultă cel puțin o dată la 5 ani.
Fumatul pasiv dăunează sănătății:
• Pentru adulți cauzeză probleme serioase cardiovasculare și respiratorii, cancer pulmonar și boli de inimă.
• La copii cauzează moarte subită. La femeile însărcinate duce la o greutate mică a copilului la naștere.
• Aproape 50% din numărul copiilor respiră aer poluat, cauzat de fumatul în locuri publice.
Fumatul pasiv cauzează mai mult de 890 000 de decese premature pe an.

Persoanele care fumează sau utilizează diferite produse din tutun au nevoie de sprijin pentru renunțarea la fumat:
Studiile arată că puțini oameni înțeleg cu adevărat riscurile folosirii tutunului, iar persoanele care sunt conștiente de aceste riscuri vor să renunțe. Consilierea și medicația pot dubla șansa ca un fumător care dorește să renunțe la fumat să reușească. Servicii care să fie parțial susținute din fonduri publice sunt disponibile să ajute fumătorii să renunțe la fumat în 24 de țări, reprezentând 15% din populația globului.
Pictogramele de pe pachete funcționează:
Reclamele șocante și avertismentele de pe pachete, în special cele care conțin poze, au ajutat în sensul în care mai puțini copii s-au apucat de fumat în această perioadă și mai mulți fumători au renunțat.
Anumite avertismente au îndemnat fumătorii să protejeze sănătatea nefumătorilor, fumând mai puțin în spații închise și evitând fumatului lângă copii. Doar 42 de țări, reprezentând 19% din populația lumii, au folosit atenționările în limba locală și au acoperit o suprafață de cel puțin jumătate din fața și spatele unui pachet.
Campaniile mass media pot de asemenea să reducă consumul de tutun prin influențarea oamenilor în a proteja nefumătorii și prin convingerea tinerilor de a renunța la tutun.

Despre autor

-