Publicat : mar, Dec 15th, 2015

Obligativitatea masteratului didactic este vitala pentru ca profesori mai buni sa intre in sistem

masterat didacticFederatia Coalitia pentru Educatie considera calitatea resurselor umane din sistemul de educatie una dintre cele cinci directii de dezvoltare strategica necesare pentru imbunatatirea educatiei. Ca urmare, este necesar ca punerea in aplicare a masteratului didactic, prevazut de Legea Educatiei Nationale, sa fie sustinuta de toate partile interesate.

In opinia Coalitiei, resursele umane pot determina, intr-o masura mult mai mare decat cheltuielile materiale, cresterea calitatii educatiei. Totodata, potrivit Coalitiei pentru Educatie, ceea ce conteaza, in primul rand, in scoala, este procesul de invatare, ca impartasire intre cadrele didactice si elevi, inclusiv impreuna cu parintii si comunitatea. Astfel, in viziunea Federatiei, procesul de imbunatatire a sistemului trebuie sa porneasca de la cadrele didactice si de la modul in care acestea sunt formate initial si cum isi continua formarea de-a lungul vietii, iar masteratul didactic poate deveni programul de referinta pentru formarea initiala.

Ce spune Legea Educatiei despre programele de masterat didactic?
Legea Educatiei Nationale diferentiaza „masteratul didactic, organizat exclusiv la forma de invatamant cu frecventa”, de alte forme de master si prevede obligativitatea parcurgerii lui de catre viitori profesori. „Era o noutate prevazuta in Lege si pentru unii dintre noi o fereastra de speranta pentru cresterea calitatii in sistemul educational. Legea este suficient de clara, vorbeste despre cum se organizeaza programul, despre cum se finanteaza, despre faptul ca masteranzii urmau sa primeasca o bursa de valoarea salariului unui profesor debutant. In Lege era prevazuta chiar si modalitatea organizarii activitatii practice, prin parteneriate cu unitati de invatamant, dar si cu alte institutii ofertante de servicii in domeniu, iar universitatile se gandeau deja la oferta de programe pentru viitorii studentii ai scolii de profesori”, declara Daniela Visoianu, presedinta Federatiei Coalitia pentru Educatie.

Cine amana introducerea masteratului didactic?
Din pacate, o ordonanta de urgenta (OUG 92/2012) a amanat, sine die, obligatia impusa de lege, stipuland ca: “pana la absolvirea masteratului didactic, de catre prima promotie a absolventilor de licenta admisi in conditiile acestei legi, formarea pentru cariera didactica se asigura prin departamentele de specialitate din cadrul institutiilor de invatamant superior, pe baza unei metodologii aprobate prin ordin al Ministerului Educatiei”. „Accesand cateva site-uri ale facultatilor din tara care au incercat sa dezvolte astfel de programe de master didactic, am constatat ca acestea au devenit mai degraba programe asociate formarii continue decat formarii initiale, adica s-a denaturat foarte mult de la noima legii initiale, iar primii beneficiari ai contextului actual par sa fie Departamentele de Pregatire a Personalului Didactic din universitati”, adauga Daniela Visoianu.
Masterul didactic revine ca tema recurenta in cadrul evenimentelor din domeniu, la care participa diverse parti interesate: reprezentanti ai mai multor inspectorate scolare judetene, oficiali din Ministerul Educatiei, experti, cercetatori si lideri ai unor organizatii studentesti. Opiniile acestora sunt impartite, ideea principala fiind ca, mai degraba, sa nu fie introdus un astfel de program, decat sa fie instituita obligativitatea lui, iar sistemul – universitatile si agentiile de reglementare – sa nu aiba capacitatea de a livra programe de calitate, bine construite, in interesul de dezvoltare a viitorului profesor.
Coalitia pentru Educatie face un apel ca partile direct interesate si implicate in acest process sa vada interesul superior al sistemului de educatie din Romania. Federatia sustine urmatoarele propuneri:
– o colaborare reala intre ARACIS si ARACIP pentru proiectarea acestor programe de masterat didactic, astfel incat sa fie respectate interesele partilor implicate;
– constructia programelor de masterat didactic in opt centre regionale, prin programe strategice finantate din Fondul Social European, deoarece resursele se pot concentra altfel si pot contribui inclusiv la realizarea strategiilor de dezvoltare;
– intelegerea, de catre universitatile din cele opt centre regionale, a rolului istoric pe care il au in proiectarea acestui tip de master si in a contribui semnificativ la calitatea intrarilor, pe care o chestioneaza de multi ani;
– schimbarea metodologiei de finantare de baza in universitati, adica eliminarea finantarii publice pentru studentii la DPPD si finantarea masteratului didactic, cu un coeficient mai mare, pentru ca universitatile sa fie motivate sa restructureze procesele existente si sa faca loc noilor abordari/programe;
– respectarea prevederii legale de plata a masteranzilor cu burse de marimea salariului de profesor debutant pe parcursul celor doi ani si crearea mecanismelor de validare a intrarii acestora in sistem, fara penalizare financiara pentru cei care, in urma evaluarii nu vor primi acceptul de a fi la catedra (permiterea unei rate rezonabile de inadecvare);
– constientizarea realitatii ca invatamantul secundar inferior este in acest moment punctul cel mai slab al sistemului de invatamant obligatoriu si ca un astfel de program ar trebui sa isi vada efectele mai ales la acest nivel, prin plasarea viitorilor absolventi mai ales in acest ciclu.

Despre autor

-