Publicat : Dum, Noi 27th, 2016

Andronic reînvie speranța în Giurgiu și în refacerea Podului de la Grădiștea!

a-reinvie-1Giurgiuvenii și-au pus speranțele în Dan Andronic și cred că Podul de la Grădiștea va fi în sfârșit refăcut după 11 decembrie, când acesta va ajunge deputat din partea PMP. Este rezultatul campaniei puternice demarate de Andronic care insista, in orice aparitie publica, pe nevoia refacerii Podului de la Grădiștea, spre beneficiul oamenilor din zona.
”V-am văzut peste tot, la toate televiziunile. Și în presă v-am văzut! Să vă ajute Dumnezeu să reușiți și să ne faceți Podul de la Grădiștea, că tare greu ne mai e”, l-a abordat o doamnă în vârstă, sâmbătă dimineața, în Piața Centrală din Giurgiu, pe Dan Andronic.
Acesteia i s-au alăturat și alți giurgiuveni, mulți dintre ei între două vârste, fiecare cu dorința de a spune ce are pe suflet. Aceștia l-au asigurat pe Dan Andronic de tot sprijinul loc și i-au mărturisit că nepăsarea autorităților i-a făcut să își piardă speranța într-o viață mai bună.a-reinvie-2”Nu face nimeni nimic. Ne pleacă copiii din țară iar nepoții ne cresc departe de noi”, s-a plâns un bătrânel, care a povestit apoi că are un băiat care a ales să muncească în Gemania.
Auzind discuția și recunoscându-l pe candidatul PMP-Giurgiu la Camera Deputaților, un vânzător a intervenit și el în discuție. ”Văd că sunteți atent la problemele noastre și că le transmiteți mai departe. Spuneți, când vă mai duceți pe la televizor și despre problema mea dar și a altora de aici: suntem mulți producători de legume și nu putem să ne vindem produsele decât prin intermediari” si-a varsat naduful gradinarul.
Cea mai mare mirare a majorității celor prezenți a fost însă abordarea directă și atitudinea prietenoasă pe care o afișează candidatul PMP-Giurgiu. Giurgiuvenii s-au declarat bucuroși că Dan Andronic nu vine însoțit cu echipe numeroase de voluntari și că prefer să discute cu fiecare om în parte. ”Păi îți mai vine să discuți cu ăilalți când îi vezi înconjurați de alai? Nici nu prea se opresc să ne dea binețe, d’apăi să mai stea și să ne întrebe care ne sunt neajunsurile…”, se plânge o doamnă în etate.
Cu răbdare și calm, Dan Andronic a încercat să asculte cât mai multe păreri – și pro, dar și contra – și s-a angajat sa lupte pentru ca problemele locuitorilor din Giurgiu să-și găsească rezolvarea.

Articol comandat de PMP – Organizatia Judeteana Giurgiu, redactat de „SC DUNAV MEDIA SRL”. Cod mandatar financiar AEP: 11160002.

Despre autor

-