Publicat : lun, Aug 10th, 2015

Beianu se crede… indispensabil

beiani dumitruUn fel de izmana a ADI-urilor pe timp de… vara. Cel putin asa a reiesit din declaratiile pe care acesta le-a facut in conferinta de presa de vineri, 7 august la sediul PNL. Jurnalistii au constatat cu surprindere ca Dumitru Beianu – proaspat co-presedinte PNL Giurgiu – nu isi reproseaza nimic vis a vis de blocarea sedintei Consiliului Judetean care ar fi trebuit sa aiba loc cu doua zile inainte de aceasta declaratie. Dupa ce a aratat care este importanta domniei sale in cele trei ADI-uri si care au fost realizarile sub directa sa indrumare, Dumitru Beianu a precizat ca stie care sunt „resorturile” care anima interesele pentru aceste structuri…

„Daca este vorba sa vorbim de lucruri serioase ar trebui sa ne limitam de aceasta retorica – toata lumea vorbeste de interesul giurgiuveanului, dar intotdeauna cu bani publici si cu ideile altora – si sa se gandeasca fiecare si sa demonstreze prin exemple practice ca este dispus sa faca ceva pentru acest judet… Sunt obligat sa repet, desi nu-mi face placere: in ciuda responsabilitatilor pe care le am, am fost ferm convins ca trebuie sa ma implic si sa particip la finalizarea acestui proiect (Managementul deseurilor – N.R.), n-am primit niciun leu pentru timpul si efortul depus si sunt la fel de convins ca la finalizarea proiectului ma voi retrage din ADI. Dar, pana cand documentatia nu va fi trimisa la ANRMAP, rolul meu in Asociatie nu poate fi inlocuit de nimeni, iar proiectele acestea sunt mult mai importante pentru mine decat orice ar scrie presa si orice ar spune noianul de comunicatori profesionisti sau de ocazie”, a declarat Beianu.

Intrebat strict despre boicotarea sedintei CJ, Beianu a precizat ca decizia a fost luata de comun acord cu consilierii liberali. „Nimeni nu a putut impune nimanui o anumita procedura si va rog sa ma credeti, niciunul dintre consilierii PD (gura pacatosului adevar graieste!!! – N.R.) nu a avut alta pozitie decat cea care a fost relevata de atitudinea lor”.

Beianu si-a continuat logosul in aceeasi nota de salvator al judetului de om providential, de persoana de neinlocuit, uitand ca exista si reversul… indispensabilului: „Nimeni nu este de neinlocuit”.

Despre autor

-

Afisat: 1 Comentariu
Spune-ti parerea
  1. kiki spune:

    O fi izmana!?