Publicat : sâm, Feb 4th, 2017

Declaraţie politică – PSD Giurgiu susţine necondiţionat Guvernul Grindeanu

Marian Mina 1Preşedintele Organizaţiei Judeţene a PSD Giurgiu, Marian Mina, în numele tuturor social-democraţilor giurgiuveni, transmite susţinerea acestora faţă de Guvernul PSD şi ALDE condus de Sorin Grindeanu.
„După exprimarea prin vot a susţinerii Guvernului Grindeanu de către cei din Comitetul Executiv Naţional al PSD, social-democraţii giurgiuveni transmit primului ministru Sorin Grindeanu că organizaţia PSD Giurgiu îl sprijină necondiţionat, la fel ca şi colegii din celelalte judeţe, pentru aplicarea măsurilor din Programul de Guvernare.
PSD Giurgiu susţine fără rezerve acest Executiv care a făcut într-o singură lună cât n-au făcut alţii într-un mandat întreg. Susţinem necondiţionat un Guvern care a implementat deja 27 de măsuri socio-economice, printre care majorări semnificative de salarii atât pentru bugetarii din administraţia locală, pentru medici, pentru profesori, cât şi pentru artişti. Vorbim, de asemenea, despre creşterea pensiilor, a indemnizaţiilor vizând diferite categorii sociale, vorbim despre măsuri pentru mediul de afaceri, măsuri pentru elevi şi studenţi. Guvernul Grindeanu trebuie să-şi ducă la capăt misiunea de a pune în practică toate celelalte măsuri din Programul de Guvernare al PSD pe care românii, în 11 decembrie 2016, au cerut, prin vot, să fie implementat! PSD Giurgiu susţine şi toate măsurile Executivului Grindeanu pentru continuarea combaterii corupţiei!”, a declarat Marian Mina.facsimil

Despre autor

-

Afisat: 2 Comentarii
Spune-ti parerea
  1. Blend-a-Merde spune:

    Imi zice si mie cineva, cine si unde deconteaza aia 75% din chirie si utilitati?

  2. Cazan Niculae spune:

    Dacă tot susțineți acest guvern?Și dacă sunteți solidar cu guvernul Grindeanu,cum veți proceda în situația în care premierul își va depune mandatul?VETI FACE ACELAȘI LUCRU?CU SIGURANȚĂ NU!!!!DE CE NU?,Pt că ești un laș și o hahalera!!!Vom trai și vom vedea solidaritatea dvs!!!!(DVS SUNTEȚI SOLIDAR DOAR CU BUZUNARUL PROPRIU)