Publicat : mar, iul. 24th, 2018

2.460 de apartamente din municipiul Giurgiu, incluse in programul de reabilitare termica (vezi aici lista celor 63 de blocuri)

63 de blocuri din municipiu însumând 2.460 de apartamente, acesta este numărul unităților locative incluse până în acest moment în proiecte de reabilitare termică.
Pentru 9 din aceste blocuri lucrările au fost finalizate la sfârșitul anului 2015, restul aflându-se în etapa de evaluare la MDRAP sau urmând a fi depuse spre finanțare până pe 15 august 2018.
“Nu mai sunt alte blocuri cu dosare complete. Din acest moment, cei care doresc să facă anveloparea blocurilor in care locuiesc nu se mai pot adresa catre Primarie. Aceasta chestiune nu mai ține de municipalitate, ci ține strict de organizarea lor ca și asociație de proprietari.
Consider că am făcut tot ce este omenește posibil și o să vedeți, după ce se vor finaliza contractările și atribuirea acestor lucrari, cel mai probabil vom fi pe locul doi pe țară, după București.
Nu cred că mai există un alt municipiu în țară care sa fi depus atât de multe proiecte pe anvelopare, dintr-un singur motiv: sunt atât de greu de implementat și este atât de greu de discutat cu asociațiile și de convins oamenii că trebuie să semneze niște hârtii și să-și ia niște angajamente încât mule primarii au preferat sa renunte la aceste proiecte sis a se ocupe de altceva”, a precizat primarul Nicolae Barbu într-o conferință de presă.
Iată lista acestor proiecte, cu detalii privind stadiul, blocurile cuprinse și valoarea lucrărilor:
1. PROIECTE FINALIZATE LA 31.12.2015:
– “Lucrări de intervenţie pentru creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe, Municipiul Giurgiu, Ansamblul 1”
Au fost reabilitate termic 187 apartamente din următoarele blocuri din zona Policlinică:Bloc A5, Bloc U2, Bloc F (F40), Bloc U30 şi Bloc 32
Valoare totală:2.780.063,62 lei.
– “Lucrări de intervenţie pentru creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe, Municipiul Giurgiu, Ansamblul 2”
Au fost reabilitate termic un numar de 180 apartamente din următoarele blocuri din zona Policlinică: Bl. R, Bl.T, Bl. S și C2.
Valoare totală: 1.752.581,79 lei.

1. PROIECTE DEPUSE LA MINISTER ÎN DATA DE 14 NOIEMBRIE 2016, RETURNATE MUNICIPALITĂȚII ÎN LUNA DECEMBRIE 2017 PENTRU COMPLETAREA UNOR DOSARE (unii dintre locatari nu au avut in termen autorizatiile de construire pentru extindere balcon parter) ȘI REDEPUSE ÎN DATA DE 28 FEBRUARIE 2018:
– „Lucrări de intervenţii pentru creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe, Municipiul Giurgiu, Ansamblul 3” vizează reabilitarea de termică a 7 blocuri (299 apartamente) din municipiul Giurgiu și anume:
– Bl. 43/853 -Bd. Daciei – Sc: (A+B+C);
– Bl. 36/853 – Bd. București – Sc: (A+B);
– Bl. A2 – Bd. Daciei – Sc: (A+B);
– Bl. C17 – Str. 1 Decembrie 1918 – Sc: (A+B+C);
– Bl. C8 – Str. 1 Decembrie 1918 – Sc: (A+B);
– Bl. C3 – Str. 1 Decembrie 1918– Sc: (A);
– Bl. 310 TURN – Str. 1 Decembrie 1918 – Sc: (A).

Valoarea totala: 5.213.462,37 lei (inclusiv TVA), din care valoare totală eligibilă 5.068.206,44 lei şi valoare totală neeligibilă de 145.255,93 lei.

– „Lucrări de intervenţii pentru creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe, Municipiul Giurgiu, Ansamblul 4”, vizează reabilitarea de termică a 9 blocuri (254 apartamente) din municipiul Giurgiu și anume:
– Bl. B1/1S, Str. București – Sc: (F)
– Bl.17/613, Str. Tineretului – Sc: (A+B)
– Bl. B1 TURN, Str. Tineretului, Sc: (A)
– Bl. B2 TURN, Str. Tineretului, Sc: (A)
– Bl. 200 A, Str. Tineretului, Sc: (A)
– Bl. 200 B, Str. Tineretului, Sc: (A+B)
– Bl. 101, Str. 1 Decembrie 1918, Sc: (A)
– Bl. 102, Str. 1 Decembrie 1918, Sc: (A)
– Bl. 103, Str. 1 Decembrie 1918, Sc: (A)

Valoarea totală a proiectului (cererii de finanţare): Lucrări de intervenții pentru creșterea performanței energetice a blocurilor de locuințe, Municipiul Giurgiu, Ansamblul 4 în cuantum de 5.307.777,07 lei (inclusiv TVA), din care valoare totală eligibilă 5.123.569,75 lei şi valoare totală neeligibilă de 184.207,32 lei.

Proiectele au trecut de prima etapă de evaluare (eligibilitate administrativă) și au intrat în etapa de evaluare tehnică și financiară.

1. PROIECTE DEPUSE PE 28 FEBRUARIE 2018:
– “Lucrări de intervenţii pentru creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe, Municipiul Giurgiu, Ansamblul 5” vizează reabilitarea de termică a 10 blocuri (300 apartamente) din municipiul Giurgiu și anume:
– Bl. 106 – Str. Tineretului;
– Bl. 214 – Str. Tineretului;
– Bl. E 200 CF – Str. Tineretului;
– Bl. F 240 CF – Str. Tineretului;
– Bl. J 240 CF – Str. Tineretului;
– Bl. G 240 CF – Str. Tineretului
– Bl. K 240 CF – Str. Tineretului
– Bl. L 240 CF – Str. Tineretului
– Bl. P 3 – Str. Tineretului
– Bl. P 7 – Str. Tineretului
Valoarea totală a proiectului (cererii de finanţare): Lucrări de intervenții pentru creșterea performanței energetice a blocurilor de locuințe, Municipiul Giurgiu, Ansamblul 5 în cuantum de lei 5.220.098,85 lei (inclusiv TVA), din care valoare totală eligibilă 5.068.456,39 lei şi valoare totală neeligibilă de 151.642,45 lei.
Proiectul a trecut de prima etapă de evaluare (eligibilitate administrativă) și a intrat în etapa de evaluare tehnică și financiară.

1. PROIECT REDEPUS PRIN APELUL POR/2017/3/3.1/A/SUERD/1, LA DATA DE 15.07.2018:
– ”Reabilitarea termică a 10 blocuri de locuințe din municipiul Giurgiu – Zona Centru si Alexandriei” vizează reabilitarea termică a 10 blocuri (321 apartamente) din municipiul Giurgiu și anume:

– Bl. A8 – Aleea Alexandriei, Sc. A;
– Bl. B2 – Aleea Alexandriei, Sc A, B, C;
– Bl. G1 – Aleea Alexandriei, Sc A;
– Bl. MUV 3 – Str. Vlad Țepeș, Sc. A;
– Bl. 1/1B – Str. N. Gogol, Sc. A;
– Bl. 3/1B – Str.N. Gogol, Sc. A;
– Bl. 45 – Str. Episcopiei, Sc. A, B,C;
– Bl. 32 Port – Str. Episcopiei, Sc. A, B,C;
– Bl. 32 Piață – Str. Piața 1848, Sc. A, B;
– Bl. 5 – Str. Mareshal Foch, Sc. A.

Valoare proiect 5.401.847,57 lei TVA inclus

1. PROIECTE CE URMEAZĂ A FI DEPUSE PÂNĂ LA DATA DE 15 AUGUST 2018:
– „Lucrări de intervenţii pentru creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe, Municipiul Giurgiu, Ansamblul 6” vizează reabilitarea de termică a 9 blocuri (499 apartamente) din municipiul Giurgiu și anume:
– Bl. 9/2S – Bd. București – Sc: (A+B+C+D);
– Bl. 10/2S – Bd. București – Sc: (A+B);
– Bl. 11/2S – Bd. București – Sc: (A+B+C+D);
– Bl. 44/4D – Bd. București – Sc: (A+B);
– Bl. MUV 2 – sTR. Vlad Tepes
– Bl. T120 Romarta – Piata Unirii – Sc: (A+B);
– Bl. 92 – Piata Unirii – Sc: (A+B+C+D+E+F);
– Bl. 32/1001 – Str. Nicolae Balcescu– Sc: (A);
Valoarea totala: 14.203.322,12 lei (inclusiv TVA).

– „Lucrări de intervenţii pentru creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe, Municipiul Giurgiu, Ansamblul 7” vizează reabilitarea de termică a 10 blocuri (420 apartamente) din municipiul Giurgiu și anume:
– Bl. 59/2D – str. Decebal-Sc: (A+B)
– Bl. B1/1S, Str. București – Sc: (A+B+C+D+E)
– Bl. 208, Str. Tineretului – Sc: (A+B+C)
– Bl. 212, Str. Tineretului, Sc: (A+B+C)
– Bl. P 6, Str. Tineretului, Sc: (A)
– Bl. C18, Str. 1 Decembrie 1918, Sc: (A+B)
– Bl. C16, Str. 1 Decembrie 1918, Sc: (A+B)
– Bl. 3A VAMA, Str. 1 Decembrie 1918, Sc: (A)
– Bl. 511, Str. 1 Dudului, Sc: (A+B)
– Bl. 513, Clopotari, Sc: (A+B)

Valoarea totala: 11.507.472,51 lei (inclusiv TVA).

Despre autor

-

Afisat: 1 Comentariu
Spune-ti parerea
  1. De ce d-le primar blocul 210 nu este trecut pe lista?????.