Publicat : mie, Apr 27th, 2016

Biroul Electoral Municipal a solutionat prima sesizare din aceasta campanie – Cine a vrut sa fure startul campaniei electorale

PNLIn data de 21 aprilie, la Biroul Electoral de Circumscriptie nr. 1 a fost primita prima sesizare/plangere din partea presedintelui organizatiei municipale PSD Giurgiu, Nicolae Barbu. Sesizarea facea referire la faptul ca la sediul de campanie al candidatului PNL Giurgiu de pe bulevardul Bucuresti (vis a vis de Catedrala) exista un afis cu un mesaj electoral – “Florian Nicolae – PRIMAR” , alaturi de mesajul “Alaturi de oameni, uniti pentru Giurgiu”.
Biroul Electoral de Circumscriptie a constatat ca in raport cu dispozitiile art. 3 din Legea nr. 185/2013 ca sloganul “Florian Nicolae – PRIMAR” depaseste limitele unui slogan de informare publica. Prin urmare Biroul Electoral de Circumscriptie a admis sesizarea presedintelui organizatiei municipale PSD si a obligat ca Partidul National Liberal – Filiala Giurgiu sa procedeze la indepartarea de indata a afisului ce contine mesajul amplasat la sediul de campanie al candidatului Florian Nicolae.
Desi avea posibilitatea sa conteste in termen de 48 de ore aceasta decizie, nici PNL Giurgiu si nici Nicolae Florian nu au facut acest lucru, ci au preferat sa refaca afisul.
Intrebat daca nu a cunsocut prevederile legii sau doar a vrut sa fure startul campaniei electorale, Nicolae Florian a raspuns ca nu se pune problema necunoasterii Legii.
“Nu puteam sa scriu doar numele Florian Nicoale, cetatenii s-ar fi intrebat cine este acest Florian Nicolae, de aceea a trebuit specificat pe afis – Primar – sa stie cetatenii pentru ce candidez”, a declarat Nicolae Florian. Insa tot… candidatul la primarie a precizat ca a remediat problema si a sters “momentan” numele ravnitei functii de Primar.

Despre autor

-