Publicat : joi, Dec 10th, 2015

Ce probleme au fostii angajati ai SC Verachim SA care vor sa iasa la pensie

Marian DumitruDe o buna bucata de timp, fostii angajati ai defunctului Combinat Chimic din Giurgiu – SC Verachim SA care sunt in situatia de a iesi la pensie, se lovesc de imposibilitatea de a beneficia de grupele de munca aferente locului in care au lucrat – grupa I sau grupa II.

Pentru a veni in sprijinul celor care ne-au semnalat aceasta problema am apelat la directorul executiv al Casei Judetene de Pensii Giurgiu – Marian Dumitru.

„Sunt probleme doar pentru cei care, la data desfiintarii SC Verachim SA, nu aveau inscrise in Carnetul de Munca perioadele lucrate in grupa I si grupa II si care nu au obtinut la acea data o adeverinta din partea conducerii fostei societati comerciale. Este vorba de o adeverinta din care sa reiasa faptul ca in anumite perioade au lucrat in grupa I sau II de munca. Pentru cei care nu au aceste adeverinte, in momentul de fata sunt probleme, in sensul ca lichidatorul judiciar al SC Verachim nu detine procesul verbal al Consiliului de Administratie prin care s-a facut nominalizarea in grupele I si II de munca. La lichidator exista doar un proces verbal al imputernicitilor statului, care nu reprezinta procesul verbal de nominalizare in grupele de munca. Am inteles ca in acest moment, din arhiva SC Verachim au mai ramas doar state de plata, iar din aceste documente nu se pot extrage perioadele de grupa”, a precizat Marian Dumitru.

Din datele pe care le detinem, sunt foarte multi fosti angajati ai SC Verachim in aceasta situatie, iar oficialul Casei Judetene de Pensii Giurgiu ne confirma faptul ca numai in ultima perioada au venit la institutie aproape o suta de persoane in aceasta situatie. Sfatul pe care il da Marian Dumitru este rezolvarea problemei in Instanta, unde sa se poata face reconstituirea perioadelor din grupele de munca.

„O parte au castigat deja aceste drepturi, insa procesul este anevoios si greoi – au nevoie de martori, de documente… O solutie ar mai fi predarea acestor documente catre o societate autorizata conform Legii 138/2013. Astfel, societatile care s-au ocupat de lichidarea firmelor in faliment au obligatia sa predea cu prioritate aceste documente de arhiva catre una dintre aceste societati autorizate, unde se poate face o oarecare reconstituire. Pe cei care aleg calea Instantei, ii sfatuiesc sa se asocieze in grupuri mici, intre cinci si zece persoane” a spus directorul Casei Judetene de Pensii Giurgiu.

Fostii angajati de la ICMUG, SMA-uri sau Autobaza Giurgiu – in aceeasi situatie

Marian Dumitru a mai precizat ca a ridicat aceasta problema si la Colegiul Prefectural si la sedintele de dialog social din cadrul Prefecturii Giurgiu.

Intentionam sa avem o intalnire pentru gasirea de solutii sa ii ajutam pe acesti oameni. Vreau sa spun ca nu sunt probleme doar la fostii angajati ai SC Verachim, ci si la fostii angajati de la ICMUG, la cei de la fostele SMA-uri sau la fosta Autobaza de Transport… Sunt societati care s-au desfiintat si care nu mai detin documente verificabile pentru grupele de munca – adica procese verbale ale Consiliilor de Administratie. Intalnirea de la Prefectura se va face in luna ianuarie 2016, cu toti lichidatorii judiciari din judetul Giurgiu, cei care s-au ocupat de lichidarea acestor societati cu probleme, pentru gasirea de solutii pentru eliberarea acestor adeverinte. Pentru ca oamenii nu au nicio vina in tot acest proces – desfiintare, lichidare…” a precizat Marian Dumitru.

Despre autor

-