Publicat : joi, Iun 1st, 2017

Convoaiele militare ale Forţei Întrunite cu Nivel de Reacţie Foarte Ridicat au inceput sa intre in tara prin vama Giurgiu

C 1Primele doua convoaie ale Forţei Întrunite cu Nivel de Reacţie Foarte Ridicat (VJTF) din cele opt care trebuie sa intre pe 1 iunie in Romania prin Vama Giurgiuu, au plecat deja spre Capitala. Acestea vor participa la exercitiul Nobel Jump 2017 la poligonul Getica din localitatea Cincu, judetul Brasov.
In total, aproximativ 4.000 de militari români şi din ţări membre ale NATO vor participa, cu 500 mijloace tehnice, la exerciţiul multinaţional NOBLE JUMP 2017 (NOJP17), care se desfăşoară, în perioada 26 mai – 16 iunie, pe teritoriul Greciei, Bulgariei şi României.C 2Cea mai mare parte a trupelor străine vor sosi din unităţi din Albania, Germania, Marea Britanie, Norvegia, Olanda, Polonia şi Spania pe calea aerului, iar echipamentul greu este transportat pe mare şi pe calea ferată, urmat de convoiul terestru, pe ruta Grecia – Bulgaria – România, până la Centrul Naţional de Instruire Întrunită ”Getica” din Cincu.
În cadrul NOJP17, Comandamentul Multinaţional de Divizie Sud-Est va avea ca misiune coordonarea întregii etape de dislocare tactică a trupelor şi a echipamentelor pe teritoriul Greciei, Bulgariei şi României. Acest proces va fi facilitat de către Unităţile de Integrare a Forţelor NATO din Bulgaria, respectiv România, şi forţe aparţinând naţiunilor gazdă.
Aflat la Vama Giurgiu, pentru a coordona intrarea convoaielor in Romania, generalul-maior Marius Harabagiu seful Statului Major al Forțelor Terestre a facut cateva precizari cu privire la semnificatiile acestui eveniment.C 3Asadar, pe 1 si pe 3 iunie, traficul va fi in greunat pe rutele pe care se deplaseaza convoaiele… Pe 1 iunie, în intervalul orar 09.00-20.00, coloanele militare se vor deplasa pe ruta Giurgiu-Bucureşti (E85), pe data de 2 iunie, în intervalul orar 00:01-18:00, se vor deplasa pe ruta Bucureşti-Piteşti (A1)-Râmnicu Vâlcea (E81)-Sibiu (Valea Oltului)-Cincu. De asemenea, coloanele se vor deplasa, la data de 3 iunie, în intervalul orar 09:00-17:00, pe ruta Giurgiu-Bucureşti (E85), iar la data de 4 Iunie 2017, în intervalul orar 00:00-15:00, pe ruta Bucureşti-Piteşti (A1)-Râmnicu Vâlcea (E81)-Sibiu (Valea Oltului)-Cincu.C 4

Despre autor

-