Publicat : mie, Aug 26th, 2015

Cum se minte poporul… cu televizorul

mediaImediat dupa intrarea in PNL, Nicolae Florian a devenit o gazda buna, dar si o tribuna de campanie electorala pentru liberali. O modalitate de a scoate la lumina o organizatie care „sucomba” incet dar sigur, dinamitata din interior de o multime de nemultumiti vanitosi… La randul sau, co-presedintele PNL Giurgiu, Dumitru Beianu, si el „fericitul detinator” al unei televiziuni locale, face acelasi lucru – isi aduce colegii in studio sa le ajusteze imaginea si sa mai creasca scorul partidului aflat in deriva.

Nimic rau in faptul ca don’ deputat si don’ co-presedinte si-au pus televiziunile pe tava liberala – se practica si la case mai mari. Dar sa vorbesti… neadevaruri la televizor si sa mai si dezinformezi cu nonsalanta, este regretabil… Ca sa fiu mai explicit, la o emisiune care se consuma la putin timp dupa „consumatia” de la Stanesti, s-au „dezbatut impreuna” problemele municipiului (dupa ce s-au felicitat reciproc pentru achizitia lui Floricel). Cei trei „magnifici” prezenti au fost Nicolae Florian, Dumitru Beianu si Gheorghe Stefan – oameni cu greutate, ale caror vorbe atarna greu in constiinta colectiva a telespectatorului giurgiuvean… Telespectator care n-a inteles de ce o duc rau giurgiuvenii din cauza bancutelor… Asa a zis Floricel: ca bancutele pe care se aseza doamnele si domnisoarele din Giurgiu, plus cele cateva mii de pensionari, au darul de a rupe dresurile si de a crea neplaceri partilor dorsale ale beneficiarilor de bancute-n sezut… Ca sunt nevopsite, rupte si scorojite…

Neinformat (ca sa nu spunem „prost informat”), domnul candidat (de import) la functia de primar a dat cu bata in balta declaratiilor la televizor. De circa o luna de zile, bancutele sunt vopsite, reparate si inlocuite… Mult mai pertinent ar fi fost domnul demnitar daca ar fi facut apel la poporul giurgiuvean sa nu mai rupa bancutele, cosurile de gunoi si sa nu mai fure aspersoarele… Sa nu mai arunce gunoi pe strada si sa nu mai scuipe cojile de seminte si mucurile de tigari pe unde apuca. In afara de rolul de tribuna pentru balacareli si campanie electorala, televiziunile au si un puternic rol educational – dar suntem convinsi ca domnul deputat stie asta si ca a fost doar o scapare, un mic „rautacism”…

Ca sa fie in ton cu tafnosenia colegului sau de platou, co-presedintele PNL Giurgiu, Gheorghe Stefan „a atacat” problema cainilor comunitari. Vazuta de la Mihailesti, problema, in acceptiunea domnului Stefan este simplu de rezolvat: sa se duca javrele (patrupede!) din Giurgiu in alte locatii. Cum ar fi adapostul de la Mihailesti…

Ce nu a stiut domnul Stefan, sau nu a vrut sa se afle, este faptul ca potrivit legii, cainii sunt si ei europeni si au drepturi. Potrivit HG nr. 1059/2013 pentru aprobarea Normelor de aplicare a OUG nr. 155/2001 privind gestionarea cainilor fara stapan, javrutele care ne agaseaza si ne agreseaza nu pot fi „cazate” decat in adaposturile din raza de actiune a unitatii administrativ-teritoriale de care apartin (Cap. III, alin. 5). Asadar, o alta „aroganta” care este aruncata in spatiul media, pentru telespectatorii care ar putea pune botul la astfel de elucubratii.

O alta mostra de necunoastere a realitatii din Giurgiu a venit si de la „falnicul” Marian Petrache, care intr-o conferinta de presa la PNL Giurgiu nu a ratat momentul de a arata cat de putine stie despre Giurgiu si cat este de neinformat, neinspirat si… rau intentionat. Personajul numarul unu al liberalismului de Ilfov a reusit si el sa dea cu batul in aceeasi balta a declaratiilor, spunand ca el face la Ilfov un centru trimodal cu bani europeni, si ca tot asa se poate face si la Giurgiu. Bietul om nu stia ca el la Ilfov este in faza de visare, pe cand la Giurgiu, proiectul are finantare si va incepe in aceasta toamna. Ca sa nu mai spunem ca vis a vis de Zona libera, personajul de la Ilfov inca mai crede ca exista facilitati ca inainte de intrarea Romaniei in UE…

Concluzia ar fi una singura: atentie la televizor! Nu tot cer se spune este si adevarat!

Despre autor

-

Afisat: 5 Comentarii
Spune-ti parerea
  1. Experimentatul spune:

    Cum se minte poporul cu …televizorul? Simplu: așa cum se minte cu site-ul, facebook-ul și ziarul.

  2. Valahu spune:

    Imi place de autor.Multumim de impartialitate.Pune tunurile pe ei

  3. Emil spune:

    „Nici un om nu cunoaste adevarul in legatura cu ceilalti. Tot ce poate el sa faca este sa presupuna ca ei sunt asemenea lui.” John Steinveck „Soareci si oameni”
    Sau faptele vorbesc singure, si cum fapte nu sunt, singurul adevar este interesul personal, si nu al comunitatii!

  4. Traseiștii-s ca artiștii
    Când intră-n rol devin maeștrii!
    Schimbă partidul cum cămașa
    Și nici nu le roșește fata!
    Spre exemplu,zilele trecute postul B1TV a prezentat documentul de adeziune al domnului Dumitru Beianu la PSD din 2012,cu nr. carnetului de membru,drept răspuns la afirmația Alinei Gorghiu care nu știa că cel numit co-președinte PNL Giurgiu fusese și pesedist cu acte în regulă.

  5. Adina spune:

    Orice giugiuvean stie ca de 3 ani Giurgiu a cazut din rau in mai rau. Cum e posibil sa se vina cu scuze de genu”educatia” pt ca orasul e plin de caini care musca? Ca e inecat in gunoaie? Ca ne mananca puricii si tantarii? Nicicand Giurgiu nu a aratat atat de jalnic. Asta indiferent de interviul lui Floricel. Mai lasati-ne cu politica d-lor! Ne-am saturat de atat nesimtire la conducatorii din Giurgiu, atat la oras cat si la judet!!!