Publicat : lun, mart. 19th, 2018

Duminica viitoare trecem la ora de vara

ora de varaRomânia va trece în noaptea de sâmbătă spre duminică (24/25 martie) la ora oficială de vară. Astfel în noaptea de 24 martie spre 25 martie, ceasurile se vor da cu o oră înainte, iar ora 3:00 va deveni ora 4:00. Astfel, duminică, 25 martie, va fi cea mai scurtă zi din anul 2018, având practic 23 de ore.
În România, ora de vară este corelată cu orarul de vară practicat în statele Uniunii Europene.
Cand se va renunta la “ora de vara”?
Deputații europeni, preocupați de efectele asupra populației ale schimbării orei, au votat o rezoluție referitoare la modificare sistemului actual privind ora de vară. Cu toate astea, Comisia Europeană trebuie să evalueze rezoluția și să ia o decizie în acest
Rezoluţia a fost adoptată cu 384 de voturi pentru, 153 împotrivă şi 12 abţineri, în Parlamentul European, după care fost trimisă spre Comisia Europeană pentru a evalua situația și, dacă este cazul, să propună modificarea sistemului actual privind ora de vară.
Iniţiative cetăţeneşti au arătat o anumită îngrijorare faţă de modificarea bianuală a orei, care marchează începutul şi sfârşitul perioadei de vară şi care are loc în prezent în ultimul weekend din martie şi, respectiv, octombrie. Deputatii europeni cer Comisiei să evalueze în detaliu directiva privind ora de vară şi, dacă este cazul, să propună revizuirea ei.
La Senatul Romaniei a fost inregistrat recent un act normativ care propune eliminarea masurii de trecere la ora de vara. In acest moment, proiectul de lege așteaptă să intre în dezbatere.
Mecanismul prin care se schimbă ora, primăvara și toamna, este folosit în peste 100 de țări din lumea întreagă. România a adoptat ora de vară în 1932.
Prin introducerea orei de vară s-a urmărit să se beneficieze cât mai mult de lumina naturală a Soarelui și de reducerea folosirii luminii artificiale.

Despre autor

-