Publicat : vin, Noi 6th, 2015

Farsa politica a anului, „pe baza de adrese oficiale” – Mustatea vs Beianu

manipulationUn comunicat de presa insotit de o adresa au fost trimise de la Consiliul Judetean catre toate redactiile din Giurgiu. Ceea ce ne-a atras atentia in mod deosebit a fost faptul ca adresa era semnata semnata cu bara de Vasile Mustatea (presedintele CJ Giurgiu), iar comunicatul de presa era semnat de vicepresedintele CJ Dumitru Gavrila si de Dumitru Beianu.

In comunicatul de presa semnat de cei doi se spunea ca pentru deblocarea situatiei in care se afla ADI-urile din care Beianu tocmai isi daduse demisia „am solicitat reprezentantului demisionar, Dumitru Beianu, sa revina asupra deciziilor respective (document atasat), pentru a putea continua, prin eforturi comune, procedurile care vizeaza accesareafondurilor consistente puse la dispozitie pentru aceste proiecte.

adresaDat fiind ca domnul Beianu a acceptat sa continue ca reprezentant al Consiliului Judetean Giurgiu in doua asociatii, si implicit ca presedinte al acestor asociatii, consideram oportun informarea presei locale despre acest demers, pentru a descuraja orice alte speculatii ulterioare”.

Daca tonul acestui comunicat de presa a fost de natura sa nasca suspiciuni – tocmai i-a prins grija de presa si de speculatii dintr-o data – sa vedeti si sa va minunati de modul in care il roaga Vasile Mustatea  de Beianu, in adresa nr. 17.408/05.11.2015, sa se intoarca pe un cal alb in fruntea ADI-urilor:

„Am luat act de solicitarile Dvs.de a renunta la calitatea de presedinte al Asociatiilor de Dezvoltare Intercomunitara „Managementul deseurilor solide in judetul Giurgiu”, respectiv „Sanatate asigurata prin apa curata”, insa venim cu propunerea sa mai analizati situatia si, eventual, sa va reconsiderati punctul de vedere asupra deciziilor inaintate Consiliului Judetean Giurgiu.

Avand in vedere importanta acestor ADI si a proiectelor implementate in dezvoltarea judetului, dar si faptul ca rolul dumneavoastra a fost important in evolutia proiectelor, va recomandam sa reveniti asupra deciziilor de a demisiona din functia de reprezentant al CJ Giurgiu in aceste structuri asociative, asigurandu-va de sustinerea executivului  si aparatului de specialitate in demersurile intreprinse.

comunicatRecunoscand faptul ca obiectivele de interes judetean sunt prioritatile declarate ale dvs. si tuturor celor implicati, ne exprimam convingerea ca veti reveni in functiile detinute anterior, ca modalitate eficienta de finalizare in termenul permis, a tuturor procedurilor demarate”.

Este foarte adevarat ca in politica se poate intampla orice, dar nu il vedeam pe Vasile Mustatea rugandu-l frumos pe Beianu sa se intoarca, ba spunand ca ii si asigura sustinerea executivului CJ… Mai ales ca in niciunul dintre cele doua acte oficiale, trimise de pe adresa oficiala a CJ, nu exista semnatura lui Mustatea…

Asadar l-am sunat pe vicepresedintele Dumitru Gavrila sa il intrebam daca nu este o farsa. Gavrila ne-a asigurat ca totul este real, mai putin acordul lui Mustatea. Motivul invocat de gavrila a fost faptul ca PSD si ALDE nu s-au prezentat la sedinta de CJ, astfel ca „Nu trebuie sa stam la cheremul celor din PSD si ALDE, daca nu vor sa se prezinte la sedinta, trebuie sa continuam proiectele, nu ne permitem sa pierdem bani europeni”.

In sfarsit, l-am gasit si pe presedintele CJ, Vasile Mustatea care ne-a declarat in exclusivitate:

„Nu stiu nimic de aceasta adresa sau despre acest comunicat de presa. Nu am scris si nu am dat acordul pentru conceperea acestor scrisori. De altfel tonul lor este unul de neconceput intr-o institutie, cu rugaminti si cu promisiuni. Am fost cateva zile in concediu si iata ce s-a intamplat. Luni cand voi veni la Consiliul Judetean voi convoca o conferinta de presa prin care sa pun lucrurile la punct” a declarat Vasile Mustatea.

Truismul „Cand pisica nu-i acasa, joaca soarecii pe masa” se potriveste perfect la aceasta incercare a unora de a da timpul inapoi, de a poza in salvatori ai judetului… Se pare ca sarcinile de partid sunt mai presus „misiunile” administrative pentru care s-a depus totusi un juramant.

Asadar o noua incercare de intoxicare a presei „pe baza de adrese oficiale”…

N.R. Nu putem incheia fara sa spunem ca „ne chinuie” o intrebare: Nu cumva si adresa si comunicatul de presa au fost scrise de Dumitru Beianu? Ca prea sunt „artistice”.

Despre autor

-

Afisat: 2 Comentarii
Spune-ti parerea
  1. […] „Povestea” ar fi hilara, daca n-ar afecta populatia judetului… Dupa ce si-a dat demisia „convenita cu Mustatea” – asa a declarat atunci liderul liberal – Beianu a revenit spectaculos asupra acesteia si, profitand de cateva zile de concediu ale presedintelui CJ, i-a trasat sarcina de partid vicepresedintelui CJ Dumitru Gavrila sa emita o adresa prin care sa-l roage frumos sa revina asupra demisiei. Gavrila a respectat ordinul de partid, iar adresa (compusa probabil dinainte) a fost semnata in numele lui Mustatea de acelasi Gavrila. Si pentru ca penibilul sa fie total, tandemul Beianu – Gavrila (amandoi Dumitru) a remis presei un comunicat semnat tot in tandem (pentru credibilitate si pentru a se umple de ridicol pana la capat) (http://opiniagiurgiu.ro/politica/stirea-zilei/farsa-politica-a-anului-pe-baza-de-adrese-oficiale-mus…) […]

  2. Mmmdaa.
    Isi imagineaza cineva ca daca pleaca in concediu Presedintele CJ atunci judetul paralizeaza?
    Realitatea e ca atributiile lui sunt preluate automat de Vicepresedinti . Deci chiar nu conteaza cine a semnat hartia .Invitatia este perfect legala .Si e opinia multora .Si consilieri si oameni din aparatul CJ si a celor afectati de blocarea proiectului.
    Si evident si a mea .De aceea si eu cer public D-lui Beianu sa se reintoarca. Sa finalizeze proiectele la care lucreaza de atatia ani pro bono publico .