Publicat : joi, Aug 3rd, 2017

Inca patru proiecte cu finantare europeana pentru municipiul Giurgiu

Barbu - profilIn cadrul unei recente conferinte de presa, primarul Nicolae Barbu a declarat ca patru din cele cinci proiecte depuse pe INTERREG au trecut de faza evaluarii.
Cel mai “valoros” proiect dintre cele patru este cel privind conectivitatea intre Romania si Bulgaria (Ruse – Giurgiu)…
“Proiectul are o valoare totala de circa 8 milioane de euro, dintre care 5 milioame pentru municipiul Giurgiu si trei milioane de euro pentru Ruse. Suma care revine municipiului Giurgiu va fi folosita pentru refacerea soselei Bucuresti de la Parcul Mihai Viteazu pana la intrarea in satul Remus – care va cuprinde si piste de biciclete. Soseaua Prieteniei si soseaua 1918 (de la sediul Politiei Locale pana la fostul Abator) vor fi asfaltate.
In zona Petrom (intersectia cu B-dul Daciei) se va renunta la semafoare si se va construi un sens giratoriu, iar terasamentul sensului giratoriu de la intrarea in oras (zona complexului Kaufland) va fi refacut si modernizat”, a precizat edilul sef.
Celelalte proiecte care au trecut de faza de evaluare sunt de valori mai mici: punerea in valoare a Cetatii si amenajarea locatiei – 1,5 milioane de euro, modernizarea Galeriilor de arta – 500.000 de euro si un proiect transfrontalier care vizeaza riscul la inundatii pe Dunare – 350.000 de euro.
“Acestea sunt ultimele noutati in materie de proiecte… Incep sa nu mai am rabdare cu toate aceste proiecte; depunere, selectare, verificare, clarificari, astfel ca la un moment dat intarzie tot procesul (desi se afla in termen)… Doar ca procedurile au fost demarate tarziu la nivel national, iar timpul, parca se tot contracta…”, a spus primarul Barbu.

Despre autor

-