Publicat : joi, Iun 11th, 2015

Nicolae Barbu – bilant la 3 ani de mandat

primarul Nicolae Barbu - 3 aniLa implinirea a 3 ani de la preluarea mandatului de edil sef, in sfarsit, primarul Nicolae Barbu a relatat o parte din ceea ce a gasit (din punct de vedere financiar) in institutie si a aratat care au fost momentele cheie cu care s-a confruntat la inceputul mandatului… Datorii imense catre firme, rate si dobanzi ametitoare catre banci, riscul ca municipalitatea sa fie inregistrata cu incident de plata la institutiile bancare si, mai ales, imposibilitatea de a cofinanta proiecte…

„La 3 ani de mandat (10 iunie 2012 – 10 iunie 2015), preocuparea mea a fost de a respecta si indeplini promisiunile asumate prin Contractul cu cetatenii. Prin tot ceea ce am realizat si voi realiza pana in 2016 tot ce am promis va fi realizat si chiar depasit (de altfel, in acest moment Contractul este realizat aproape in intregime).

Poate ca s-ar fi putut realiza mult ai mult in municipiu dar, cu riscul de a ma repeta, conditiile in care am preluat mandatul, gradul de indatorare al municipiului la acel moment (34%) si de aici imposibilitatea de a accesa cofinantari pentru fonduri europene… Luna de luna am platit cate 12 miliarde de lei vechi rate si dobanzi la banci. Au fost luni in anul 2012 cand nici macatr nu incasam aceasta suma pe care trebuia sa o platim… In 2012 au fost luni in care am platit datorii acumulate in perioada de pana la castigarea mandatului, aproape toti banii municipalitatii. Nu m-am plans atunci, si credeti-ma imi era foarte greu… Erau luni in care nu aveam bani sa platim ratele la banci  – opream de la investitii si dadeam banii creditorilor. In aceeasi perioada au fost hotarari de guvern care ne obligau sa platim cota parte la salariile insotitorilor cu handicap si indemnizatiile – si chiar nu aveam de unde, si e aici sincopele din acea perioada…

In acest moment am reusit – nu fara efort, sa crestem veniturile la bugetul local. Cand am preluat mandatul aveam venituri de 420 de miliarde… Am ajuns la 540 de miliarde in 2013, la 620 miliarde in 2014 si cred ca anul acesta vom creste la 650 de miliarde de lei. Asadar, o crestere de peste 200 de miliarde a veniturilor”.

Va prezentam mai jos, detaliat, stadiul de realizare a punctelor din Contractul cu cetatenii:

 

TREI ANI DE LA ALEGERILE LOCALE DIN IUNIE 2012

                                 Obligatiile asumate prin

CONTRACTUL CU CETĂȚEANUL MUNICIPIULUI GIURGIU

                   al primarului municipiului Nicolae Barbu

                                               Nr.2012/ 10.06.

                                     Actualizat astăzi, 10.06.2015

La începutul mandatului:

Art. 1. CANDIDATUL va lua măsuri, în prima lună de mandat, pentru a opri activitatea de ridicare a autovehiculelor de pe raza municipiului Giurgiu.

Decizia a fost luată la foarte scurt timp după preluarea mandatului, fără a exista efecte negative, prin intensificarea activităţilor susţinute de agenţii rutieri de la Poliţia Locală.

Art. 2. CANDIDATUL va anula, în prima lună de mandat, taxa care se încasează în prezent pentru tranzitarea oraşului de către autovehiculele de mare tonaj.

Taxa a fost eliminată(HCLM 175/26.07.2012) pentru  stimularea tranzitului unor astfel de vehicule şi pentru încurajarea activităţilor comerciale din Zona Liberă, dar şi din zona industrială a oraşului.

Art. 3. CANDIDATUL va dispune, în a doua lună de mandat, organizarea unui sondaj, în rândul populaţiei şi al firmelor din Giurgiu, privind deschiderea circulaţiei auto, de luni până vineri, pe strada Mircea cel Bătrân, iar pe strada Gării, din octombrie până în mai.

Sondajul a fost efectuat în urma deciziei luate prin Consiliul Local 271/ 25.10.2012. Conform acestuia, strada Mircea cel Bătrân a fost deschisă circulaţiei auto de luni până vineri şi traficului pietonal la sfârşit de săptămână. Pentru Strada Gării, populaţia intervievată a optat pentru a rămâne pietonală tot timpul anului. Sondajul poate fi consultat pe www.primariagiurgiu.ro.

Art. 4. CANDIDATUL va hotărî, în a doua lună de mandat, crearea unui Serviciu, în cadrul aparatului de lucru al Primăriei, dedicat atragerii investitorilor. Noul Serviciu se va ocupa de promovarea oportunităţilor pe care le oferă oraşul Giurigiu către ambasade, consulate, fonduri de investiţii, companii multinaţionale, grupuri de afaceri etc., precum şi de identificarea zonelor de interes din municipiul Giurgiu. De asemenea, Serviciul va elabora Strategia de atragere a investiţiilor în municipiul Giurgiu, care va conţine pachete de facilităţi oferite investitorilor, în funcţie de suma investită.

Prin înființarea acestui serviciu, după modificarea organigramei aprobate de consilierii locali au fost stabilite contacte cu oameni de afaceri şi firme de consultanţă, făcând posibilă creşterea numărului de firme nou înfiinţate, într-un an, de la 1.081 existente în iulie 2012 –  la 1.554,  iulie 2013(cf. date Ministerul Muncii). In contextul european al Strategiei Dunării, in anul 2013 am dobândit calitatea de vicepreședinte al Consiliului Regiunilor si Orașelor Dunărene, iar un an mai tarziu am devenit membru semnatar in cadrul Conventiei Primarilor, participand la numeroase intruniri si intalniri de lucru avand drept scop principal promovarea municipiului Giurgiu si atragerea de fonduri europene si de investitii straine. In ultimii trei ani, in municipiul Giurgiu, o serie de investitori cu capital strain au ales sa isi deschida puncte de lucru si îi reamintesc aici pe cei mai reprezentativi:

Mol Romania-10 mil.euro-august 2014

Bull Market- terminal GPL- 4 mil Euro- 2013

Vixon- terminal GPL- 4 mil Euro

Altius-panouri fotovoltaice

Dahua, M Tabaco, Salzgitter Mannesmann, Reos,

Shypyard a crescut numarul de salariati cu 200

ILR- noul terminal portuar cu acces trimodal- 16 mil.euro

Art. 5. CANDIDATUL va dispune înlăturarea tuturor îngrădirilor privind accesul cetăţenilor în Primărie, stabilind un număr de 8 ore de audienţe pe săptămână, în mod obligatoriu, atât pentru primar cât şi pentru viceprimari.

După preluarea mandatului a fost stabilit un program de audienţe: PRIMAR: marţi şi joi între 10.00-12.00; VICEPRIMAR Liviu Popazu: luni şi miercuri de la 10.00 la 12.00; VICEPRIMAR Alexandru Vladu: luni şi miercuri de la 14.00 la 16.00 şi SECRETARUL Petre Roşu: vineri de la 10,00-12,00. Până în prezent au avut loc nu mai putin de 4117 audiente, din care peste jumătate sustinute de PRIMAR -2157, respectiv 609 in 2012, 762 in 2013, 650 in 2014 și 136 in 2015- pana in prezent.

În primul an de mandat:

Art. 6. CANDIDATUL va dispune, în primul an de mandat, scutirea de la plata impozitului pe clădire, pentru o perioadă între 5 şi 7 ani, pentru cetăţenii care îşi reabilitează termic locuinţa, în regie proprie.

Prin hotărârea Consiliului Local 207/ 30.08.2012 au fost stabilite criteriile şi condiţiile de acordare a acestei scutiri, în condiţiile reabilitării termice a locuinţei, în regie proprie. Regulamentul poate fi consultat aici:

http://www.primariagiurgiu.ro/portal/giurgiu/primarie/portal.nsf/AllByUNID/0000BD3E?OpenDocument

Art. 7. CANDIDATUL va dispune, la începutul anului 2013, anularea taxei privind parcarea autovehiculelor în parcările publice amenajate, pe raza municipiului Giurgiu.

După expirarea contractului privind taxarea parcării autovehiculelor pe domeniul public din municipiul Giurgiu, serviciu deţinut de către o firmă privată, acesta nu a mai fost prelungit, astfel că de la 1 martie 2013, parcarea pe domeniul public este gratuită.

Art. 8. CANDIDATUL va dispune, în primul an de mandat, reabilitarea şi întreţinerea corespunzătoare a drumurilor principale şi secundare din oraş. Acest demers va continua pe întreaga durată a mandatului.

Investiţii iunie 2012- iunie 2015

Modernizare  carosabil  prin  betonare intr. Lămâiţei

Modernizare carosabil prin betonare intr. Mereni

Modernizare carosabil prin betonare str. Crângului şi fdt. Crângului

Modernizare carosabil prin betonare ul. Livezilor

Modernizare carosabil prin asfaltare str. T. Vladimirescu

Modernizare carosabil prin asfaltare str. Cuza Vodă

Modernizare carosabil prin asfaltare strada G. Mateescu

Modernizare carosabil fdt. Mereni şi ul. Mereni

Modernizare carosabil  ul. Rozelor

Modernizare prin asfaltare strada N. Titulescu (tronson 23 August – Bd. 1907)

Modernizare prin asfaltare strada Dunării (tronson Tudor Vladimirescu- Braniştei)

Modernizare prin asfaltare strada Braniştei

Modernizare prin asfaltare strada Soarelui

Modernizare prin asfaltare strada Smârdei

Modernizare prin asfaltare strada Zefirului

Modernizare prin asfaltare şos. Bucureşti (tronson Spital – bloc Romarta)

Modernizare prin asfaltare strada Nicolae Bălcescu

Modernizare cai acces ansamblul 120 locuinte ANL strada Portului

Modernizare prin asfaltare Vlad Ţepeş (tronson Ecaterina Varga – Mihai Viteazu)

Modernizare prin asfaltare strada Fabrica de Zahăr

Modernizare prin montare pavele strada Pescăruş

Modernizare prin montare pavele fdt. Lacului

Modernizare prin montare pavele Lalelelor

Modernizare prin montare pavele fdt. Acetilenei

Modernizare prin montare pavele strada Burnazului

Modernizare prin montare pavele strada Luminişului

Modernizare prin montare pavele strada intrarea Grădinarului

Modernizare prin montare pavele fdt. Onceşti

Modernizare trotuare şoseaua Bălănoaiei

Modernizare trotuare B-dul Nicolae Titulescu (tronson strada 23 August – B-dul 1907

 Modernizare prin pavare strada Castanului

Modernizare prin pavare fdt.Negru -Voda

Modernizare prin pavare fdt.Păltiniș

Modernizare prin pavare ul.Lainici

Modernizare prin pavare strada Viespilor

Modernizare prin pavare strada Apusului

Modernizare prin pavare strada Speranței

Total valoare investiţii: 96 mld. lei

În perioada 2015-2016 municipalitatea va continua o serie de lucrări ce se vor executa după cum urmează:

Modernizare prin asfaltare strada Avram Iancu

Modernizare prin asfaltare strada Horea

Modernizare prin asfaltare strada Cloşca

Modernizare prin asfaltare strada Crişan

Modernizare prin asfaltare strada Comana

Modernizare prin asfaltare strada Griviţa

Modernizare prin asfaltare strada Aurel Vlaicu

Modernizare prin asfaltare strada Dinicu Golescu

Modernizare prin asfaltare strada Albinelor

Modernizare prin asfaltare strada Cluj

Modernizare prin asfaltare strada Progresului

Modernizare prin asfaltare strada Dezrobirii

Modernizare prin asfaltare strada Digului

Modernizare prin asfaltare strada I.L. Caragiale

Modernizare prin asfaltare strada Barbu Ştefănescu Delavrancea

Modernizare prin asfaltare strada Liniştei

Modernizare prin asfaltare strada Berzei

Modernizare prin asfaltare strada N. Titulescu (tronson 23 august- Gării)

Modenizare ansamblul 240 Garsoniere- Negru-Vodă

Modernizare prin asflatare strada Cărămidarii vechi

Modernizare prin asflatare Clopotari

Modernizare prin asflatare str.Dudului

Modernizare prin asflatare fdt.Dudului

Total valoare investiţii: 75 mld. lei

Asfaltare, modernizare şi canalizare pluvială pe şoseaua Alexandriei-proiect în valoare de 120 mld. lei vechi, ce va fi executat în perioada 2015-2016 în proporţie de aproximativ 50%, respectiv refacerea strazii prin asflatare, canalizare pluviala si trotuare pavate.Tot în această perioadă vor mai fi executate:

  1. Trotuare pe I.C. Brătianu – partea stângă
  2. Trotuare pe N. Titulescu (tronson 23 august – Gării)
  3. Trotuare pe 1 Decembrie 1918 (Rudari)
  4. Trotuare B-dul Mihai Viteazu (ansamblul blocurilor 503-506 şi 612) – Zona Parc M. Viteazu

 

In plus au fost executate urmatoarele lucrări  de către SC ADPP SA (anual, de peste 25 mld.de lei vechi)

1.Reparaţii străzi – rep. carosabil prin betonare şi asfaltare: drum acces Comat, str. Tineretului, bd. M. Viteazu – drum Mucă, Aleea Fabricii de Zahăr, adiacent stadion M. Anastasovici;

2.Reparaţii trotuare şi treceri de pietoni în zona şcolilor generale şi a instituţiilor publice;

3.Îmbunătăţire condiţii de trafic pe străzi de pământ:  M. Costin, Căminului, ul. Vidra, Neajlovului, Cărămidarii Vechi, Pinului, intr. Videle, Ardeleni, Camei, Ciocârliei, Doiceşti, Şoimului, drumul Stăneştiului, Lupeni, Alianţei, intr. Vişinului, fdt. Negru Vodă;

4.Reparaţii capace cămine de canalizare;

5.Reparaţii trotuare: B-dul I.C. Brătianu.

6.Reparaţii trotuare Bd. I.C. Brătianu, N. Titulescu, str. V. Alecsandri ad. Bl. 1/300, şos. Bucureşti zona Sanitas, fdt. Pescăruş, str. Tineretului, fdt. Acetilenei, şos. Bucureşti, zona CEC;

 7.Reparaţii carosabil prin asfaltare – plombări străzi din municipiul Giurgiu;

 8.Reparaţii carosabil prin betonare şos. Ghizdarului intersecţie cu drumul de centură, adiacent Casa Armatei, ad. 240 gars. Icmug, str. Viespelor, zona bl. 32/335, str. Vaporului, str. Daliei, str. Ştefan cel Mare, str. Petre Ghelmez;

 9.Reparaţii dr. Centură tr. – şos. Alexandriei – şos. Sloboziei

10.Reparaţii străzi prin aşternere de piatră spartă pe străzi nemodernizate: Garoafei, Gloriei, Murelor, Linia Videle;

 11.Reparaţie clădire Ateneu N. Bălănescu

 13.Reparaţie panouri solare bl. A5-a6 cartier Policlinică

 

Art. 9. CANDIDATUL va dispune, în primul an de mandat, acordarea de subvenţii pentru încălzire în mod gradual, în funcţie de veniturile cetăţenilor, sprijinind astfel cetăţenii cu venituri mici şi reducându-le factura în lunile de iarnă.

In primul an de mandat  am dublat subvenţia la preţul gigacaloriei de la 10% la peste 22%, gigacaloria ajungând la un preţ de facturare de cc.272 de lei, de la 314 lei.  În sezonul 2013-2014, CET-ul a majorat preţul gigacaloriei, de la 340 de lei (martie 2013),  la aproape 400 de lei, pentru perioada noiembrie 2013- martie 2014.  Pentru ca această majorare să fie resimtiţă cât mai puţin în buzunarul giurgiuvenilor, municipalitatea a continuat să majoreze subvenţia, ajungând la 25%. Cea mai semnificativă reducere de cost s-a simţit în preţul de facturare în sezonul 2014-2015.  De la 25%, subvenţia a urcat la circa 35% până la 15 februarie, respectiv la un preţ de facturare de 260 de lei. Pentru perioada februarie 2015- aprilie 2015, municipalitatea a decis să vină şi mai mult în sprijinul populaţiei. Subvenţia a urcat la un procent istoric de aproape 60% din costul total ceea ce va determina un preţ de doar 160 de lei pe gigacalorie .

Astfel, in perioada 2012-2015, valoarea totala a subventiei suportate de municipalitate a fost de circa  116 miliarde de lei vechi, din care circa 35 mld in perioada 2013-2014, de peste 35 mld. lei si in perioada 2014-2015 de apeox.47 mld. lei.

Până la jumătatea mandatului:

Art. 10. CANDIDATUL va asigura, în primii 2 ani de mandat, condiţiile necesare pentru creşterea numărului locurilor de muncă din municipiul Giurgiu cu 20%, urmând ca, până la finalul mandatului de 4 ani, acest număr să crească cu peste 30%, fata de momentul preluării mandatului.

Conform adresei nr.7456/25.07.2012, primite din partea ITM Giurgiu, la 01.07.2012, în municipiul Giurgiu existau 1.081 firme cu 11.040 salariaţi, iar un an mai târziu, numărul firmelor crescuse la 1.554, la fel şi cel al angajaţilor, până la 17.823, rezultând o creștere de peste 60%. In luna iulie 2014, erau incadrati cu contract individual de munca 18.085 salariati din municipiul Giurgiu, respectiv cu 262 de persoane mai mult, ca in anul precedent.

Art. 11. CANDIDATUL va lua toate măsurile necesare, în primii 2 ani de mandat, pentru crearea unui stabiliment pentru câinii vagabonzi în afara oraşului, precum şi reducerea numărului acestora prin sterilizare şi programe de adopţie.

Problema câinilor fără stăpân a fost tratată cu seriozitate încă de la preluarea mandatului, atunci când în adăpst erau circa 100 de câini. Am modernizat și extins adăpostul existent, acesta având în prezent o capacitate de circa 600 de locuri, fiind populat la capacitate maximă. Serviciul a fost adoptat de Giurgiu Servicii Locale și a fost adoptat un regulament de organizare şi functionare a acestui centru, stabilindu-se cu exactitate condițiile de adopţie. A fost încheiat un parteneriat cu un ONG din Germania și grație bunei colaborări codițiile de la adăpost au fost îmbunătățite constant, urmând ca în viitor să fie construit un nou  centru pentru câinii comunitari, cu o capacitate de 1.500 de locuri. Cheltuielile pentru gestionarea cainilor fara stapan in cei trei ani de la preluarea acestui serviciu public ajunge la circa 19 miliarde de lei vechi.

Art. 12. CANDIDATUL  va dispune, în primii 2 ani de mandat, construcţia de locuri de joacă pentru copii în toate cartierele, chiar şi cele marginaşe, reabilitarea spaţiilor verzi tradiţionale ale oraşului (parcul Alei), dar şi a zonelor de agrement.

Lucrări executate în perioada iunie 2012- iunie 2015:

Execuţie loc de joacă strada M. cel Bătrân

Execuţie loc de joacă strada Negru Vodă

Execuţie  loc de joacă strada Tineretului adiacent Şcoala Gen. Nr.5

Execuţie  loc de joacă strada Tineretului adiacent bl. CF-uri

Execuţie loc de joacă Parcul Elevilor

Execuţie loc de joacă strada 1 Decembrie – bl. H1- H2

Execuţie loc de joacă  strada Decebal – strada Ierusalim 3000

Execuţie loc de joacă zona Ramadan

Extindere loc de joacă Parc Mihai Viteazu

Execuţie loc de joacă şos. Sloboziei, zona strada Prunaru

Amenajare loc de joacă ANL – zona Obor

Modernizare estradă în Parcul Alei 

Execuţie spaţii de agrement în Parcul Alei

Sistem de irigaţii şi amenajare peisagistică în Parcul Alei

Executie loc de joaca si parc in zona Teatrului de vara- str.Baciului

Executie parc in zona Tipografiei, str. 1 Decembrie 1918- inclusiv fanatana arteziana

Lucrări ce se vor executa în perioada iunie 2015- iulie 2016:

  1. Executare loc de joacă în Tineretului zona blocurilor P – CF-uri
  2. Execuţie teren sport cu tartan în Tineretului zona blocurilor P – CF-uri
  3. Executare loc de joacă Pasarelă – şos. Bucureşti-zona B1
  4. Executare teren de sport cu tartan Pasarelă – şos. Bucureşti-zona B1
  5. Executare loc de joacă Parc Tipografie
  6. Executare loc de joacă – bl. B1-B4 Centru – şos. Bucureşti
  7. Executare loc de joacă în zona grădiniţa Nr.4 (creşă) – Tineretului
  8. Executare teren de sport cu tartan în zona Grădiniţei nr. 4 (creşă)
  9. Executare loc de joacă strada Camei – şos. Sloboziei
  10. Executare loc de joacă zona bl. 16/420 – Tineretului
  11. Executare loc de joacă Linia Videle
  12. Executare teren de sport Linia Videle
  13. Toate gradinițele din municipiul Giurgiu vor beneficia de locuri de joaca moderne

Până la finalul mandatului:

Art. 13. CANDIDATUL va continua şi va duce la bun sfârşit, în cei 4 ani de mandat, toate proiectele edilitare pentru dezvoltarea oraşului, care sunt deja începute.

De la preluarea mandatului, m-am asigurat ca toate proiectele edilitare începute să fie finalizate si am gasit solutii financiare pentru ca toate investițiile incepute să fie realizate in integralitate.

Art. 14. CANDIDATUL va asigura, până la finalul mandatului, racordarea tuturor locuinţelor din oraş la reţelele de apă şi canalizare. Costul pentru serviciul de colectare a deşeurilor menajere se va diminua, având în vedere reducerea cheltuielilor de transport, la noua locaţie din Frăteşti.

Pentru că în municipiul Giurgiu au existat tronsoane din anumite străzi ce nu au fost incluse în marele proiect de apa-canal realizat de Apa Service, din 2012 si până in prezent am realizat aceste investitii, din fonduri proprii, astfel:

Reţele de alimentare cu apă potabilă şi Reţele canalizare menajeră şi pluvială, în perioada iunie 2012-iunie2015

Modernizare reţea de alimentare cu apa str. Crăiţelor

Modernizare reţea de alimentare cu apă intr. Lămâiţei

Alimentare cu apă strada Doiceşti

 Alimentare cu apă strada Onceşti

 Alimentare cu apă intrarea Lacului

Colector canalizare pluvială zona Obor

Subtraversare cale ferată Obor – canalizare pluvială

Extindere bazin de retenţie şi staţie de pompare zona Obor

Modernizare canalizare menajeră str. Crăiţelor

Modernizare canalizare menajeră intr. Bălănoaiei

Modernizare canalizare menajeră Aleea Toamnei

Modernizare canalizare menajera str. Unirii bloc cantina

Extindere reţea de alimentare cu apă potabilă şos. Bucureşti, zona Baduc

Extindere reţea de alimentare cu apă potabilă, fdt. Rozelor

Modernizare canalizare menajeră intr. Răleşti

Modernizare canalizare menajeră str. Livezilor

Modernizare canalizare menajeră fdt. Oltului                

Modernizare canalizare menajeră aleea Primăverii

Modernizare canalizare menajeră fdt. Mixandrelor

Modernizare canalizare menajeră ul. Mereni

Modernizare canalizare menajeră intrarea Morarilor

Modernizare canalizare menajeră intrarea  Fluierului

Modernizare canalizare menajeră  strada Oltului – nr. 41-50

Amenajarea spaţiului destinat „incubatorului de afaceri”

Modernizare reţea de alimentare cu apă prelungirea Miron Costin

Modernizare canalizare menajeră bd. N. Titulescu

Modernizare canalizare menajeră fdt. Viespilor

Distribuţie pe orizontală a apei bloc a Istru

Distribuţie pe orizontală a apei bloc D Dig a Istru

Distribuţie pe orizontală a apei bloc SNG Cămin 2 Istru

Modernizare canalizare ul. Lainici

Modernizare canalizare ul. Lotrului

Modernizare canalizare ul. Câlniştei

Modernizare canalizare ul. Păltiniş

Extindere canalizare menajeră ul. Alexandriei

Extindere canalizare menajeră ul. Lainici

Extindere canalizare menajeră intrarea Bucegi

Extindere canalizare menajeră strada Onceşti

Extindere canalizare menajeră strada Frasinului

Extindere canalizare menajeră fdt. Luminişului

Extindere canalizare menajeră intrarea Lacului

Extindere canalizare menajeră strada Păltiniş

Lucrări ce vor fi executate în perioada iulie 2015- iunie 2016

  1. Extindere canalizare menajeră ul Câlniştei
  2. Alimentare cu apă ul. Lainici
  3. Alimentare cu apă fdt. Viespilor
  4. Alimentare cu apă prelungirea Miron Costin

În ceea ce priveste reducerea cheltuielilor pentru serviciul de colectare a deșeurilor menajere, in octombrie 2014, am propus Consiliului Local (HCLM 323/2 oct.)  taxa de habitat, măsură votată și implementată. Astfel au fost reduse costurile cu salubritatea de la 9 la 6 lei/lună/persoană pentru locuitorii de la bloc şi de la 13 la 9 lei/lună/persoană/ casa. Taxa este destinată tuturor locuitorilor și este percepută de Direcţia de Impozite şi Taxe începând cu 1 ianuarie 2015. Toate aceste reduceri au fost posibile fara sa utilizam groapa de gunoi de la Fratesti.

Art. 15. CANDIDATUL va lua toate măsurile necesare, în cei 4 ani de mandat, pentru reorganizarea Poliţiei Locale în scopul protecţiei cetăţenilor şi a ordinii publice.

Reorganizarea acestei direcții a fost posibilă la scurt timp după preluarea mandatului, prin desfiinţarea unor compartimente de specialitate şi prin creşterea efectivelor de agenți de ordine publică de la 80 la 120, pentru asigurarea unui climat de siguranţă în municipiu. O a doua reorganizare a acestei directii va avea loc această lună, conform unei solicitări venite din partea Insituției Prefectului, prin care numărul salariaților va fi stabilit la 70, conform ultimelor reglementări în vigoare, fara sa afectam siguranta cetateanului.

Art. 16. CANDIDATUL va dispune, până la finalul mandatului, creşterea numărului de locuinţe sociale destinate persoanelor nevoiaşe, precum şi garantarea că acestea se vor atribui exclusiv după criterii legale şi nu clientelar.

In decembrie 2012 au fost repartizate cu respectarea strica a legii 55 de locuinţe ANL, în cartierul Obor. In martie 2015 au fost acordate altei 120 de locuinte ANL pe şos.Portului, iar  în acest moment se află în constructie 70 de locuințe sociale în cartierul Tineretului și alte 20 la Istru.

  1. CANDIDATUL se obligă să sprijine toate autorităţile publice, centrale şi locale, în vederea realizării proiectelor ce ţin de: îmbunăţătirea stării de sănătate şi a serviciilor medicale, îmbunătăţirea sistemului de învăţământ, asistenţă socială, protejarea şi prevenirea victimelor abuzurilor în familie, grija faţă de pensionari, drepturile minorităţilor etc.

La preluarea mandatului am decis sa redeschidem Centrul de primiri în regim de urgență de la Giurgiu Nord. Am continuat, din fondurile municipalității, proiectul de tip after-school de la Școala gen. Nr 10 si s-au acordat 230 de  sprijine financiare din iunie 2012 și până în prezent. Tot la capitolul masuri sociale am decis marirea numarului de beneficiari la cantina de ajutor social de la 70 de persoane la 300  pana in ianuarie 2015. In prezent,  primesc hrană 170 de beneficiari urmand ca din iulie 2015 numarul sa creasca la 260, din care 230 de copii ce provin din familii defavorizate.

Infrastructura școlară a primit finanțări consistente anual:

  1. Investiţii iunie 2012- iunie 2015
  2. Construire şi dotare grădiniţa nr. 6 (adiacent şcoala 5) – prima grădiniţă construită după 1990.
  3. Reabilitare clădire anexă, reţea termică şi înlocuit tâmplărie la Şcoala nr. 5
  4. Reparaţie exterior-interior şi dotare cu mobilier la Grădiniţa cu program prelungit Nr.1
  5. Instalare sistem alarmă antiefracţie la Şcolile nr.1, nr.3, nr.5, nr.6, nr.7, nr.10, Colegiul Naţional Ion Maiorescu, Şcoala de Arte Plastice Victor Karpis, Grădiniţele cu program prelungit Prichindeii, Scufiţa Roşie, Căsuţa Fermecată, Dumbrava Minunată, nr.8 (Gorneni), Liceul Teoretic Tudor Vianu
  6. Reabilitare sală de sport Colegiul Tehnic Viceamiral Ioan Bălănescu
  7. Reparaţie generală şi renovare la Şcoala nr.3
  8. Reparaţie generală, renovare bucătărie şi sală de mese Seminarul Teologic Ortodox Teoctist Patriarhul
  9. Montat centrală pe gaze la Grădiniţele cu program prelungit Scufiţa Roşie, Căsuţa Fermecată, Grădiniţele cu program normal nr. 8(Gorneni) şi nr.3
  10. Reparaţii generale şi renovare Grădiniţa cu program prelungit Scufiţa Roşie
  11. Reparaţii generale, achiziţionare 40 de pătuţuri, 16 cuşete, saltele şi lenjerii la Grădiniţa cu program prelungit Căsuţa Fermecată
  12. Reconsolidare clădire Colegiul Naţional Ion Maiorescu ( lucrare nefinalizată de 7 ani)
  13. Reparaţie gard Colegiul Naţional Ion Maiorescu
  14. Reparaţie clădire Ateneul Nicolae Bălănescu
  15. Reparaţie sală de sport Liceul Teoretic Nicolae Cartojan
  16. Reparaţie sală de sport şc. Gen. nr. 8 Ac. Marin Voiculescu, inclusiv încălzirea bazinului de înot prin montarea a două centrale termice pe gaze naturale               

Total valoare investiţii: 61 mld. lei

Lucrări ce vor fi efectuate în 2015-2016:

  1. Reabilitare, consolidare şi dotare şc. Nr. 1 Sf. Gheorghe
  2. Reabilitare şi dotare Liceul Teoretic Tudor Vianu
  3. Construcţie sală de sport Şc. Gimnazială. nr. 7
  4. Construcţie sală de sport Şc. Gimnazială. nr. 2
  5. Construcţie sală de sport Şc. Gimnazială. nr. 6 şi Liceul Ion Barbu
  6. Construcţie sală de sport şi bazin de înot didactic – lângă Steaua Dunării
  7. Construcţie pistă de atletism în Parcul Tineretului (Steaua Dunării)
  8. Construcţie locuri de joacă la grădiniţele din municipiu

Total valoare investiţii: 180 mld.lei

Dincolo de articolele prevazute in contract, am accesat fonduri euopene in cadrul a mai multe proiecte si avem pregatite si alte proiecte pentru perioada următoare.

Proiecte europene cu finanţare nerambursabilă în perioada 2012-2014

  1. Coridorul Paneuropean 9 – asfaltare şos. Bucureşti şi str. Vlad Ţepeş – 1,2 mil. euro
  2. Piaţa de gross de peşte – 1,6 mil. euro
  3. Refacerea canalului Cama – zona Cetatea Giurgiu – 400 mii euro- proiect pilot
  4. Centru de Informare Turistică – 150 mii euro
  5. Izolare termică a 9 blocuri în cartierul Policlinică – 1,5 mil. euro – finanţare europeană şi 1 mil. euro finanţare Primărie
  6. Consolidare Colegiul Naţ. Ion Maiorescu – 800 mii euro
  7. Realizarea incubatorului de afaceri – 1,6 mil. euro
  8. Realizare studio de fezabilitate pentru noul port cu acces trimodal Giurgiu – 200.000 mii euro

Total valoare fonduri europene accesate: 7,450 mil. Euro

Pentru perioada 2015-2016 se vor depune următoarele proiecte cu finanţare europeană:

  1. Dezvoltarea urbană conform planului integrat de dezvoltare – asfaltare şi canalizare pluvială zona Ramadan (Şos. Sloboziei, Ghizdarului, Bălănoaiei, Obor, Negru-Vodă) + amenajare Parcul Elevilor şi monitorizare video – valoare proiect – 30 mil. euro
  2. Dezvoltarea urbană conform planului integrat de dezvoltare – asfaltare străzi importante din oraş + amenajare Parcul Tineretului (Steaua Dunării) şi cămin vârstnici – valoare 20 mil. euro
  3. Noul port Giurgiu cu acces trimodal naval, auto şi feroviar – valoare proiect 16 mil. euro (proiect depus la Bruxelles)
  4. Marina Port (port de ambarcaţiuni pe Canalul Sf. Gheorghe) – valoare proiect 16 mil. euro
  5. Refacere turistică Canalul Cama – valoare proiect 6 mil. euro
  6. Proiecte de cooperare transfromtaliera Romania-Bulgaria :
  • dezvoltarea unui sistem de transoport in cadrul Euroregiunii pentru o mai buna conectivitate cu reteaua TEN-T-8 mil euro
  • dezvoltarea Zonei de la Dunare, Canalul Sf.Gheorghe pentru o mai buna conectivitate in cadrul Euroregiunii cu coridorul feroviar de transport- 8 mil euro
  • valorificarea cetatii Giurgiu prin dezvoltarea zonelor adiacente si includerea in circuitul turistic- 6 mil euro
  • valorificarea potentialului cultural intangibil local si european printr-un muzeu interactiv in aer liber-6 mil.euro
  • stabilirea unui centru comun si a unei baze de date de interventie in caz de dezastru de-a lungul Dunarii- 6 mil euro

7.Proiecte pe POR circa 100 de blocuri reabilitate termic.:

Total valoare investiţii: 104 mil. euro

La trei ani de la castigarea alegerilor din 10 iunie 2012, preocuparea a fost de a-mi respecta si indeplini intocmai promisiunile asumate prin contractul cu cetateanul . Prin tot ceea ce am realizat si se va realiza pana in iunie 2016, cred ca, din contractul cu cetateanul promisiunile au fost realizate si chiar depasite. Poate ca s-ar fi putut realiza multe alte lucruri in plus, dar sa nu uitam ca la preluarea mandatului, gradul de indatorare al municipiului a fost de 34%. Lunar se plăteau 11-12 mld.lei rate și credit la bănci, gradul de colectare a veniturilor era unul foarte scăzut. Au fost luni când încasările din impozite și taxe au fost mai mici decât rata și dobânda la bănci.

Acele vremuri au trecut, Primăria având creșteri ale veniturilor de la 400 mld în 2012 la 540 mld în 2013. În 2014 veniturile au ajuns la aproape 620 mld, iar pentru 2015 previzionăm circa 650 mld lei. Aceste creșteri ale veniturilor, completate prin fonduri europene aduse între 2012-2015 au făcut posibile acele investitii in toate domeniile pe care le-am realizat.

Anul acesta- iunie 2015-iunie 2016 va fi anul hotarator in depunerea proiectelor cu finantare europeana a caror suma totala va depasi o suta de milioane euro. La sfarsitul mandatului va voi arata ce proiecte am depus si care este valoare totala a acestora, pentru ca, fara aceste finantari europene, Giurgiu va ramane la stadiul de comuna cu 60 de km de strazi de piatra si pamant.

Despre autor

-