Publicat : sâm, Noi 5th, 2016

Pana in 5 decembrie, candidatii de la alegerile locale isi vor recupera de la Autoritatea Electorala Permanenta sumele cheltuite in campania electorala

recuperare-1In data de 2 noiembrie – la peste cinci luni dupa finalizarea alegerilor locale, Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) aduce la cunoștința competitorilor electorali că a finalizat controlul privind sumele în vederea rambursării cheltuielilor electorale aferente alegerilor locale din data de 5 iunie 2016 și că în acest moment misiunea AEP legată de această activitate s-a încheiat.
Curtea de Conturi și-a manifestat intenția ca, începând cu data de 7 noiembrie 2016, să realizeze un control asupra legalității validării sumelor în vederea rambursării către competitorii electorali de la alegerile locale din acest an, în conformitate cu dispozițiile art. 42 alin. 21 și alin. 22 din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
AEP mentioneaza ca în această situație devin aplicabile dispozițiile privind prelungirea perioadei de rambursare cu maximum 30 de zile, până la data de împlinire a termenului legal, respectiv 5 decembrie 2016.
Curtea de Conturi poate controla legalitatea validării sumelor în vederea rambursării către competitorii electorali în termen de 30 de zile de la data finalizării controlului finanțării campaniei electorale de către Autoritatea Electorală Permanentă, situație în care termenele pentru rambursarea cheltuielilor electorale se prelungesc cu 30 de zile.
AEP are prevăzută în buget suma necesară rambursării cheltuielilor electorale către competitorii electorali de la alegerile locale. Suma a fost planificată la Ministerul Finanțelor Publice pentru deschideri de credite în decada a treia a lunii noiembrie 2016, iar plățile vor fi efectuate după încheierea controlului Curții de Conturi.

Despre autor

-