Publicat : joi, Feb 11th, 2016

Replica jurnalistilor la cenzura PNL Giurgiu

pnlÎn data de 5 februarie a.c., la sediul PNL Giurgiu, a avut loc o conferinţa de presă  în cadrul căreia  purtătorul de cuvânt , Monica Lăceanu, a făcut un anunţ stupefiant pentru majoritatea ziariştilor prezenţi. Aceasta a spus că, începând cu respectiva conferinţă, ziariştii nu vor mai putea adresa întrebări reprezentanţilor partidului decât în limita temelor abordate.
Anunţul vine după ce, în urmă cu câteva luni, un alt purtător de cuvânt al aceleiaşi formaţiuni politice şi-a permis să urecheze presa locală pentru întrebări incomode adresate liderilor,  şi care, în opinia domniei sale, ar fi trebuit să fie adresate anterior conferinţei respective. Dacă mai punem la socoteală şi atitudinea avută de unul dintre copreşedinţii partidului, respectiv Dumitru Beianu, care a încercat să impună ziariştilor politica editorială a fiecărei publicaţii, considerăm că s-au adunat suficiente motive pentru ca noi, reprezentanţi ai unei părţi din presa locală, să înaintăm următorul protest:
Fiecare publicaţie este liberă să îşi aleagă politica editorială despre care consideră că reprezintă cel mai bine interesele cititorilor săi şi dezavuează orice amestec al factorului politic în deturnarea acestor principii. Indiferent de acuzaţiile ce au fost aduse de-a lungul vremii presei locale , toţi oamenii politici, indiferent de partidul pe care îl reprezintă, trebuie să ţină cont de faptul că presa nu poate exista decât prin consumatorii de informaţie pe care o furnizează, şi mai puţin prin partidele politice sau liderii care se perindă pe la conducerea lor. Probabil că, de-a lungul timpului, au existat greşeli şi de o parte şi de alta, dar niciodată, niciun partid politic( al cărui mesaj este transmis de purtătorul de cuvânt) nu şi-a permis să îngrădească dreptul fiecărui jurnalist de a adresa întrebările pe care le consideră furnizoare de informaţii utile cititorilor săi.
Reprezentanţii partidelor politice trebuie să aibă în vedere faptul că ei organizează conferinţe de presă pentru a transmite, prin intermediul acestora, mesaje către electorat. La rândul ei, presa nu are obligaţia nici de a participa la conferinţe, dar nici de a transmite aceste mesaje, decât în măsura în care le consideră importante pentru comunitate.
Mai menţionăm că această atitudine contravine legislaţiei europene privind dreptul la liberă exprimare. Conform art. 10 din CEDO, este garantată libertatea presei, a libertăţii de exprimare – a relata, a expune punctele de vedere ale unor cititori, a atrage atenţia asupra unor posibile abuzuri, a pune în prim plan activitatea unei entităţi juridice, a te documenta din celelalte publicaţii media care s-au focusat pe acelaşi subiect, a trage un semnal de alarmă în privinţa unor posibile acte de corupţie, nu reprezintă un abuz şi nici o încălcare a legii. Restrângerea dreptului de exprimare într-o societate democratică, pentru a proteja reputaţia sau drepturile altora, încetează acolo unde începe necesitatea de a încuraja discuţiile asupra chestiunilor de interes public.
Având în vedere consideraţiile de mai sus, noi, semnatarii acestui protest, aducem la cunoştinţa Partidului Naţional Liberal faptul că refuzăm să mai participăm la conferinţele de presă organizate de această formaţiune politică, atât timp cât ne va fi îngrădit dreptul de a adresa întrebările ale căror răspunsuri le considerăm concludente pentru o bună informare a cetăţenilor.
Ne exprimăm regretul că tocmai un partid care își atribuie viziuni liberale recurge la astfel de metode de cenzură, specifice regimului comunist.
Semnează:
Săptămâna Giurgiuveană- Mihăiță Grigore
Jurnalul Giurgiuvean- Teodora Nicolau
Giurgiu Acum- Oana Călin, Mariana Brăgaru
Giurgiu Net- Cătălina Sfetcu
Vocea Giurgiului- Cerasela Stan
Opinia Giurgiuveanului- Ion Diaconescu
Muntenia TV- Cristina Moise

ȘtiriGiurgiu.ro – Nina Paraschivescu

Giurgiu pe Surse – Claudiu Cimpoeru & Cristina Rotaru

Despre autor

-

Afisat: 8 Comentarii
Spune-ti parerea
  1. liberal get-buget spune:

    Foarte bun protestul. Dar la ce se referă? Cumva e vorba de Legea anti-defaimare și instaurarea cenzurii, inițiată și promovata de Dragnea și PSD, prin care ni se bagă pumnul în gură tuturor, jurnaliști și oameni obișnuiți la un loc?…

    • blend-a-merde spune:

      Nuu, de legea aia nici nu au auzit. Daca nu le-a raspuns cineva la o prostie, gata, cenzura, cenzura. Si fraierii, repede, pun botu’.

  2. Gim prietene , cu acest „protest” spontan ai facut mult mai mult rau finantatorilor tai decat iti poti inchipui in secunda asata.Va promit ca PNL raspunde va pe-ndelete ,punct cu punct acestui articol in asa fel incat mesajul nostru sa ajunga in fiecare casa giurgiuveana. Si , dupa aceea, iti vom oferi si drept la replica.

  3. Garbaciu spune:

    Cand vreo douazeci de ani i-am votat intruna pe liberali,un amic imi spunea deseori ce prapad ar fi daca liberalii ar ajunge vreodata singuri la putere! Mai ales acum de cand s-au unit cu portocalii va dati seama de ce ar fi in stare ,ca tare au saracit si flamanzit.

  4. Rebeca spune:

    Laudabila atitudinea jurnalistilor. FELICITARI! Oricum nu ne intereseaza subiectele pnl ului giurgiuvean, sunt plictisitoare si lipsite de substanta. Pierdeati timpul inutil mergand sa asculati aberatiile lui Beianu, prostiile infatuatului de la elevi, chican sau cum il cheama, disperarea psiholoagei atotstiutoare…

  5. Membru PNL spune:

    astfel de metode de cenzură, specifice regimului comunist nu trebuie sa existe.
    Doar PNL se poate intampla o asemenea TAMPENIE
    RUSINE

  6. ioana popescu spune:

    Poporul roman,in intelepciunea lui,a calificat foarte bine astfel de atitudini(ca ale pnl-ului)prin proverbul:Prostul nu e prost destul daca nu e si fudul !!!!