Publicat : joi, Sep 29th, 2016

Sprijinele financiare pentru pensionari “au ridicat tonul” in sedinta Consiliului Judetean

cjPunctul trei de pe ordinea de zi a sedintei Consiliului Judetean de joi, 29 septembrie a starnit replici dintre cele mai usturatoare si a scos la suprafata frustrari pe care consilierii le-au tinut bine ascunse pana acum.
Alocarea sumei de 5.000 de lei pentru Asociatia Clubul Pensionarilor din Giurgiu (asimilat de cei mai multi ca fiind apropiat de PSD) pentru actiuni cu ocazia Zilei Persoanelor Varstnice a starnit – pe buna dreptate, spunem noi – nemultumirea consilierilor PNL si ALDE, care au cerut sa se acorde aceeasi suma si Sindicatului Judetean al Pensionarilor Giurgiu (asimilat PNL).
Vasile Mustatea (ALDE) a dat tonul discutiilor, aratand ca exista o cerere a pensionarilor din Sindicatul Judetean, care nu a fost prinsa in proiectul de hotarare.
“Pe 6 septembrie a fost depusa aceasta cerere, nu inteleg de ce nu a intrat pe ordinea de zi de astazi. Mai mult de atat, Asociatia Clubul Pensionarilor a primit si de la Consiliul Local 120 de milioane de lei vechi…”, a spus Mustatea.
La randul sau, Dumitru Gavrila(PNL) a precizat ca Sindicatul Judetean al Pensionarilor este infiintat cu multi ani in urma…
Georgeta Mihut (PNL): “Argumentul ca s-a primit cererea prea tarziu, nu tine. Sa nu uitam ca suntem Consiliul Judetean pentru locuitorii din tot judetul…”.
La o noua interventie a lui Vasile Mustatea, presedintele CJ, Marian Mina a replicat:
“Nu prea mai avem bani, din cauza ajutoarellor date cu larghete de catre domnul Mustatea in cei patru ani de mandat. Lasati-ne cu demagogia… Sa nu-mi dau eu drumul la gura si sa spun cum ati indemnat constructorii de la drumurile judetene sa nu lucreze”…
Sigur ca Mustatea a cerut sa vina cu dovezi, etc…
In final, s-a supus la vot amendamentul prin care sa se ofere o suma identica si Sindicatului Judetean al Pensionarilor, care a fost aprobat cu unanimitate de voturi.
N.B. Replica “de aur” a momentului a iesit de pe corzile vocale ale fostului vicepfresedinte al CJ, Dumitru Gavrila:
“Vasile Mustatea a dat bani (sprijine financiare – N.R.) in patru ani de mandat, cati s-au dat de la Revolutie incoace…”.
Stie Gavrila ce stie si ne intrebam de ce nu vorbeste mai… in clar. Las’ ca vine ea campania electorala…

Despre autor

-