Publicat : mie, Mai 18th, 2016

Zdranganeli de la prefectura catre primarii PSD?

zzzzzMotto: “Si pentru ca trebuia sa poarte un nume, Badalau i-a spus… Zdranganel” zicatoare culeasa de Presa de provincie, din zona Vlasca si Teleorman.
Constatam ca numitul Zorinel Niculcea (pentru ca este numit de Guvernul technocrat, nu-i asa?) este chitit sa rezolve problemele judetului… Omul este “sfesnic la datorie”, nu este sesizare sa nu o presimta si sa ii gaseasca rezolvarea cu promptitudine. Ba, chiar mai repede de atat.
Un astfel de caz a fost relatat de primarul de la Ghimpati, Constantin Carapanceanu, cu precizie de metronom, pe ore si minute. Iata filmul intamplarii, cu scene desprinse parca din “X files”…
“La ora 8:45, directorul de cabinet al Prefectului a apelat telefonic comisarul sef al Garzii de Mediu si l-a chemat la Prefectura. In acelasi timp, tot telefonic, a solicitat si sprijinul Inspectoratului de Jandarmi al Judetului Giurgiu. Asadar, cu mai mult de o ora inainte ca sesizarea sa fie inregistrata la Prefectura…
Abia la ora 10:10 – sesizarea cu nr. 6547/10.05.2016, facuta de Burcea Niculae, din Ghimpati, este înregistrata la Prefectura.
Foarte prompt, la ora 10:30, se emite Ordinul Prefectului nr. 154/10.05.2016, privind constituirea unei comisii de verificare. Din componenta careia lipsesc insa, reprezentantii Garzii de Mediu, ai Politiei sau Jandarmeriei.
La ora 11:00 – comisia s-a prezentat la locul amintit in sesizare, acesta fiind un teren proprietate privata in suprafata de 17 hectare, abandonat si neîngradit, unde oamenii au depozitat gunoi menajer.
La ora 11:30 – comisia s-a deplasat la sediul Primariei Ghimpati pentru incheierea unui proces-verbal de constatare la fata locului” a declarat Constantin Carapanceanu, primarul din Ghimpati.
Acesta a mai precizat ca, la sesizarea vecinilor, primaria Ghimpati a efectuat operatiuni de dezafectare a acelui focar in mod regulat, insa anumiti cetateni recidiveaza si locul se umple ciclic de reziduuri menajere.
Va reamintim ca un astfel de “desant” al prefectului de Giurgiu s-a mai petrecut si la Prundu (tot in urma unei sesizari si tot pentru gunoi depozitat aiurea) insa s-a dovedit ca actiunea prefectului a fost pripita, fara a analiza mai intai situatia, dupa care sa actioneze. Asadar, actiunea in forta de la Prundu a fost de fapt… o cacealma.
Recidiva prefectului s-a produs la Ghimpati, in urma unei sesizari facute de un anume Burcea Niculae, “cel care a adunat semnaturi de sustinere (va amintiti desigur de cazul cu semnnaturile decedatilor – N.R.) pentru candidatul PNL – Badila Stefan”.
Mai mult de atat, Carapanceanu a declarat ca directorul de cancelarie al Prefectului, un anume Mirel Bragaru, ar fi amenintat-o pe presedinta Biroului Electoral de Circumscriptie nr. 21 Ghimpati, Maria Penciu…
“Acest Mirel Bragaru a intrat in biroul presedintei biroului electoral amintind ca el este fost ofiter la vestita doi si un sfert si ca ar sti ceva despre un dosar de urmarire penala in care ar fi implicate presedinta BEC, atragandu-i atentia acesteia ca el poate oricand sa ii deschida un dosar pentru abuzz in serviciu, pentru faptul ca doamna Maria Penciu a emis o hotarare de respingere a candidaturii lui Stefan Badila (PNL).
Eu nu cred in coincidente… S-a intamplat la Prundu, acum la Ghimpati… Domnul Zorinel Niculcea nu vede padurea din cauza copacilor. El nu vede ca groapa ecologica, pentru care platim corectii de miliarde de lei, nu este functionala dupa opt ani? Dar, se pare ca domnul prefect nu vede din cauza ca cel care poarta vina pentru neregulile de acolo este tot un candidat liberal – Dumitru Beianu. Iar penelist la penelist nu-si scoate ochii”, a declarat primarul din Ghimpati.

Despre autor

-