Primarul Anghelescu a mai pus cruce unui proiect de 5 milioane de euro cu fonduri UE

După ce proiectul a fost câștigat, după ce Primăria a elaborat studiile de fezabilitate, consultanță și proiectul tehnic – toate în valoare de 731.000 de lei – și după ce banii au fost virați de Uniunea Europeană în conturile Primăriei, primarul Anghelescu a returnat acesti bani, punând cruce unui proiect de 5 milioane de euro.Este vorba de proiectul “Amenajare spațiu de agrement pe Canal Cama – zona Mediană”, care avea termenul de finalizare în anul 2022 și a cărui finanțare a fost semnată și aprobată în luna octombrie 2019.Așadar s-a mai dus de râpă un proiect care avea spații de joacă pentru copii, zonă de promenadă, terenuri de sport, minigolf, leagăne panoramice, piste de biciclete, foișoare panoramice, zone de fitness, tiroliană și perete de escaladă. Mai mult, era o oportunitate și pentru comercianți, pentru că proiectul prevedea spații comerciale, iar zona, prin proiect era amenajata peisagistic, etc.
Dar, din avionul domnului Anghelescu nu s-a văzut nimic, așa că a fost mai simplu să dea cu piciorul unui proiect de 5 milioane de euro și, cu toată lipsa de bani de care se plânge permanent, să înapoieze catre UE 731.000 de lei.
Atâta poate, atâta face…
In ciuda faptului că îl criticăm (constructiv) permanent, susținem cu tărie acest personaj – un primar pe care Giurgiu îl merită cu prisosință!N.R. Ca și circumstanță atenuantă, primarul Anghelescu ar putea invoca faptul că cei din conducerea ANIF nu au dat avizul necesar pentru acest proiect, condiția pentru aviz favorabil fiind construcția unei ecluze în locul digului de la podul Bizets. Din informațiile noastre, în stilu-i caracteristic, primarul a spus, ați ghicit: Nu am bani, mai bine renunț la proiectul pe fonduri UE!

PS. Surse din Primărie ne-au informat că undeva, într-un sertar, există un proiect viabil pentru ecluză, ecluză care tot va trebui construită într-o bună zi, pentru că asa cer cei de la ANIF, dar… Aceleași surse ne-au spus că pentru construcția ecluzei, suma este una infimă pentru o primărie de municipiu, dar că primarului nu-i place să se complice.
Ion Diaconescu

Un comentariu

  1. Ce spațiu de agrement, ce ecluza, ce grija pt cetățenii giurgiuveni? Pe mine m-a dezamăgit dl primar, si nu ma refer doar la proiectul de modernizare a orașului meu natal prin demolarea garajelor total inestetice si crearea de parcari,promisiune care avea ca punct de pornire 1 04 2021( de ce tocmai de ziua pacalelilor?) A doua oară, pe mine personal nu ma mai păcălește dl primar! Nu-i contest calitatea de bun pilot, dar, „deasupra” Giurgiului zboară în vrie si coboară vertiginos in picaj.

Comentariile sunt inchise