Ratingul mai inalt decat troienele

Ratingul mai inalt decat troienele
Ratingul mai inalt decat troieneleRatingul mai inalt decat troienele

De o saptamana, televiziunile incearca sa ne convinga ca Romania este o tara sufocata de zapada. Ca apocalipsa a venit deja, nu cu foc si para, ci cu zapada.
Ratingul televiziunilor a crescut proportional cu inaltimea troienelor pe care incearca sa ni le bage in case, in minti… Niste minti bolnave, in lipsa de subiecte, care dramatizeaza pana la limita suportabilitatii si culmea, reusesc sa prosteasca poporul. Un popor de „neputinciosi” de „neajutorati”, de inglodati in nameti cat casele, de „surprinsi” de viscole, ca si cum pana acum a trait la tropice si n-au vazut zapada.
Casele de la marginea satelor din baraganul batut de crivat stau marturie „dezastrului national”, numai bun de stors lacrimi.
Localnicii stiau de mult ca salcamii din lizierele pe care i-au taiat si i-au ingropat sleampat la gardurile bataturilor, se vor razbuna intr-o zi. Stiau ca peretii de paianta si capriorii mancati de cari nu mai au viata lunga si se pot topi la o ploaie mai acatarii sau la o pala de vant mai indrazneata. Unii isi merita soarta… Altii sunt prea batrani si saraci sa mai poata sa faca ceva, sa intareasca, sa reconstruiasca… Poate ma veti condamna, dar cine n-a haladuit prin satele patriei, mai bine sa taca…
Credeti inca in imaginea bucolica, idilica, cu fetele cu altita, rosii in obrajori si sfioase, cu batrani hatri stand la taifas pe lavita sau cu bunicute puse vesnic pe crosetat si pe facut placinte? Va inselati…
Inca de la sapte dimineata, carciumile isi primesc clientii permanenti, abonatii la vodca cirotica. In picioare, rezemand gardurile… la pranz se cepuiesc butoaiele cu bere, iar seara se bea acreala ieftina cu denumire de… vin de masa.
Fetele nu mai stiu ce-i aia altita, portul popular este cu blue jeansii turcesti mulati, cu colanti si fuste mini, iar dansul popular se consuma la baraci cu pretentie de bar unde se mladie pe ritmurile lui Vijelie sau Minune…
Bunicutele au lasat crosetele pentru telenovelele si talk showurile lui Monica Tatoiu si Simona Senzual, de la sase dupa amiaza. Vaca se mulge dupa stirile de la ora cinci…
Primarului ii convine situatia. Mai da o cinzeaca, mai o bere, mai o autorizatie tangenta cu legea, si isi mai aranjeaza un mandat…
Insa iarna si zapada le-a cam incurcat planurile primarilor, i-a cam dat peste cap…
Noroc cu presa, care le-a venit in ajutor – un ajutor nesperat. „Calamitate, sate inzapezite, oameni sub troiene, femei care nasc, copii cu febra, batrani cu atacuri de panica, sa-i ajutam, sa sarim, sa le ducem paine, apa, lemne, sa le facem poteci, sa le luam zapada din curte, din fata portii… Primarii sunt niste eroi, Banica de nu stiu unde a stat langa cele sase tractoare care au mers cu copilul in brate si femeia gravida in maini, pana s-a facut jonctiunea cu salvarea…”. Si alte asemenea… Fabrica de facut eroi…
E aberant!
E uimitor, cata manipulare…
Mai oameni buni, primarul trebuia sa isi faca treaba acolo in sat, adica sa deszapezeasca cele douazeci de ulite, cu cele sase tractoare si cu cinzeci de sateni mai fortosi. Primarul, d’aia e primar, sa faca aceste lucruri.
Asa cum, presedintele Consiliului Judetean, trebuia sa deszapezeasca drumurile de acces spre toate localitatile judetului.
Intra in atributiunile lor.
Asa cum, in atributiunile „salvatorilor” de la ISU sau de la oricare alta institutie, intra si ceea ce au facut – sa salveze vieti. Sa intre in foc, in zapada, in apa sau in fantani…
Nu a facut nimeni nicio fapta de eroism…
Din contra, apreciez ca primarii nu si-au facut datoria, asa cum nici presedintele Consiliului Judetean nu si-a facut-o. Toti stiau ca o sa vina iarna, ca o sa fie zapada, ca poate fi viscol, ca sunt copii, batrani si femei in case care stau sa cada, ca sunt zone unde an de an se fac troiene de zapada.
In judetul Giurgiu se duc ajutoare in localitati in care zapada nu are mai mult de 30 de centimetri, iar in alte localitati zapada nu trece de glezna. Dar nu au caile de comunicatie (rutiere) deschise de utilajele pe care nustiu ce institutie le-a platit cu un contract gras de patru ani incoace. An de an. Din banii nostri.
Vi se pare normal?
Haideti sa lasam isteria deoparte si sa privim lucrurile si din perspectiva pe care v-am expus-o. Uitati-va si la fotografiile „dramatice” din satele unde se impart ajutoare.