Publicat : mie, apr. 18th, 2018

Important pentru romanii care vor sa munceasca in strainatate!

Incepând cu data de 05 martie 2018, au intrat în vigoare modificările aduse Legii 156/2000 privind protecția cetățenilor români care lucrează în străinatate, prin Legea 232/2017.
Inspectoratul Teritorial de Munca atrage atenția celor care încheie contracte de mediere asupra faptului că, potrivit noilor reglementări, agentul de plasare nu mai are dreptul legal de a percepe tarif de mediere, comisioane sau alte taxe. Cuantumul amenzii stabilit pentru încălcarea acestei prevederi este de la 10.000 lei la 20.000 lei.
Activitatea de plasare de forță de muncă în străinătate poate fi desfășurată numai de către persoanele juridice care au calitatea de agenți de plasare a forței de muncă în străinătate în condițiile Legii 156/2000 și a normelor de aplicare a acesteia. Aceste societăți au obligația să se înregistreze la inspectoratul teritorial de muncă în a cărui rază teritorială își au sediul.
Precizăm totodată faptul că ITM Giurgiu nu are competenţă, conform legii, să autorizeze, să acrediteze societăţi comerciale sau să menţină autorizaţiile, în ceea ce priveşte activităţile de plasare a forţei de muncă. ITM Giurgiu emite doar o dovadă privind înregistrarea societății la instituția noastră.
În plus, instituţia noastră nu are competenţa legală de a aprecia calitatea serviciilor agenţilor economici care mediază angajarea în străinătate conform Legii 156/2000 republicată.
De asemenea, lista actualizată cu societăţile comerciale înregistrate la ITM Giurgiu în baza Legii 156/2000 este publicată pe site-ul instituţiei noastre.

Despre autor

-