Publicat : vin, Apr 6th, 2018

Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu – daruri pentru copiii institutionalizati

Copiii aflați în plasament la casele de tip familial Soarele și Sf. Ioan, structuri rezidențiale din subordinea Direcției Generale de Asistență Socială si Protecția Copilului Giurgiu, au avut parte de o surpriză deosebită în săptămâna premergătoare sărbătorilor Pascale.
Astfel, miercuri, 4 aprilie 2018, copiii au avut posibilitatea să-și cumpere ceea ce își doresc de Paște datorită sprijinului financiar oferit de Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu. Însoțiti de instructorii de educație din cadrul caselor de tip familial, copiii au mers la un magazin din centrul orașului unde fiecare copil și-a exprimat preferințele pentru achiziționarea obiectelor de îmbrăcăminte, încălțăminte, jucării, jocuri instructiv- educative și obiecte decorative specifice Paștelui.Au avut ocazia apoi să mulțumească personal pentru aceste daruri reprezentanților Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu, întrucât au mers împreună cu aceștia la o cofetărie unde, la un dar dulce oferit de părintele Georgian Tudor, preot la Biserica Buna Vestire din Giurgiu (în a cărei parohie se află cele două case de tip familial), și-au exprimat bucuria pentru surprizele oferite dar și dorința de a afla cât mai multe despre activitatea Poliției de Frontieră.
“Dumnezeu a dat gândul cel bun angajaţilor Poliţiei de Frontieră Giurgiu ca de sărbători să facă o bucurie copiilor din cele două case de tip familial, copii care obişnuiesc să vină la Sfânta Liturghie la Biserica Buna Vestire”, a declarat preotul Georgian Tudor.Conducerea Direcției Generale de Asistență Socială si Protecția Copilului Giurgiu Giurgiu adresează mulţumiri tuturor celor care s-au implicat în această acţiune caritabilă desfăşurată în beneficiul copiilor din cele două case de tip familial.

Despre autor

-