Publicat : lun, Oct 10th, 2016

Orchestra simfonica “Valahia” – a acompaniat Corul Armatei ruse – Ansamblul “Alexandrov” din Rusia

red-army-choir_cta-2Două evenimente inedite si unice au avut loc în acest week-end la Constanța și la București, si la care a participat Orchestra Simfonică ”Valahia” a Centrului Cultural ”Ion Vinea Giurgiu. Orchestra giurgiuveana a asigurat acompaniamentul Ansamblului ”Alexandrov” din Rusia, unul dintre cele mai cunoscute din toata lumea.
Astfel, Ansamblul ”Alexandrov” acompaniat de Orchestra ”Valahia”, condus de profesorul Virgil Pețanca, a susținut două recitaluri de excepție, reinterpretând și adaptând piese consacrate ale formațiilor Queen și Beatles, unul din ele la Sala Palatului, sub privirile a mii de spectatori.
”Rolul nostru a fost acela de a asigura tot acompaniamentul acestor două evenimente, de talie națională. Toți am muncit foarte mult pentru ca cele două evenimente să iasă foarte bine, ambele săli de spectacole din Constanța și București fiind arhipline. Mai mulți soliști din cadrul Ansamblului Alexandrov au interpretat și adaptat piese ale formațiilor Queen și Beatles, spre încântarea publicului numeros,” a declarat prof. Virgil Pețanca, dirijorul Orchestrei ”Valahia.”
Spectatorii s-au putut bucura și de interpretarea extraordinară a mai multor melodii din repertoriul consacrat al rușilor.
Spectacolul a fost Organizat de Asociația Culturală Mall4Art, cu sprijinul Ambasadei Ruse la București și Consulatului Federației Ruse de la Constanța.

Despre autor

-