Publicat : sâm, Feb 13th, 2016

Copiii expusi la mai multe limbi straine ii inteleg mai bine pe cei din jur

copii - limbi straineSpecialist in educatie: “Nu e nimic nenatural sa ne expunem copiii la mai multe limbi straine, efectele sunt benefice pentru dezvoltarea lui”
Un nou studiu, publicat in prestigioasa revista stiintifica Psychological Science, de patru cercetatori de la Universitatea din Chicago, arata ca acei copii care vorbesc mai multe limbi ii inteleg mai bine pe cei din jur.
Teoria oamenilor de stiinta s-a conturat dupa un experiment social, care s-a desfasurat astfel: au rugat un adult sa li se adreseze copiilor monolingvi, bilingvi si copiilor care au fost expusi la o limba straina sa mute obiectele care blocau vederea adultului. Copiii au putut vedea masini de jucarie de diferite marimi, chiar si o masina mai mica pe care adultul nu o putea vedea. Când adultul a spus: ”Vad o masina mica” si i-a solicitat copilului sa o mute, copilul bilingv si cel expus la o limba straina au mutat masina de marime medie – adica cea mai mica masina pe care adultul o putea vedea – un procent de reusita de 75%. Copiii monolingvi au reusit sa mute masina corecta intr-un procent de doar 50%. Copiii expusi la alte limbi au fost capabili sa inteleaga o perspectiva diferita, sugereaza studiul care a fost efectuat pe copii cu vârsta cuprinsa intre 4 si 6 ani.
“Concluzia relevata de studiul american am observat-o si eu, din practica, de foarte multi ani, insa abia acum avem dovezi palpabile care sa ne demonstreze ca micutii multilingvi sau cei expusi la alte limbi au o perceptie mai profunda asupra realitatii inconjuratoare. Totodata, am observat ca avantajele comunicative dovedite de copiii poligloti pot avea origini sociale si ca expunerea multilingvistica a copilului poate fi cheia dezvoltarii sale sociale, cu efecte foarte bune pe termen lung”, declara specialistul in educatie Ștefania Filip, coordonatorul Centrului Educational Helen Doron English. In acelasi timp, specialistul afirma ca daca ne raportam la adulti, deja a devenit o axioma zicala conform careia persoanele care vorbesc mai multe limbi au avantaje atât din punct de vedere profesional, cât si in viata sa personala. “De aceea, opinia mea profesionala este ca nu e nimic nenatural sa ne expunem copiii la mai multe limbi straine. Din contra, vom avea placuta surpriza sa constatam ca micutii nostri vor intelege mult mai bine ce se intâmpla in jurul lor, iar efectele pozitive se vor resimti chiar si atunci când vor deveni adulti. Ne bucuram sa putem oferi educatie de cea mai buna calitate copiilor prin cursurile specializate de predare a limbii engleze ca limba materna de la Helen Doron English. Locatiile Helen Doron English sunt in toata tara si noi centre educationale se deschid in mod constant pentru a aduce cât mai aproape de copii si de parinti educatia de calitate”, declara specialistul in educatie Ștefania Filip, coordonatorul Centrului Educational Helen Doron English.
Helen Doron English este o institutie internationala cu un succes de 30 de ani in predarea limbii engleze pentru copii de la 0 la 18 ani. Peste 2 milioane de copii din intreaga lume vorbesc astazi engleza datorita Helen Doron English. Centrul International Helen Doron English din Constanta a fost nominalizat la Gala “Zece Oameni de Valoare pentru Constanta”, pentru prestigioasa activitate din domeniul educatiei copilului.

Despre autor

-