Publicat : mie, apr. 25th, 2018

Astazi după-amiaza se joacă meciurile etapei a 17-a si a 18-a din liga a IV a

Cel mai intersant joc al etapei se anunță a fi cel în care liderul neînvins al competiției, AS Singureni, va întâlni a doua clasată, Argeșul Mihăilești, echipă cu un lot mai valoros decât poziția din ierarhie.
Echipa lui Cristi Toma (foto) vine după ovictorie pe teren propiu, 5-0 cu Petrolul Roata, iar în aceste condiţii favorita la promovare nu are decât varianta victoriei cu AS Singureni.
Un nou eşec ar complica serios situaţia celor din Mihailești, observând configuraţia actuală a ierarhiei campionatului judeţean. Este însă puţin probabil ca Argeșul Mihăișești să scape victoria chiar dacă joacă pe terenul liderului seriei nord.
“Este un meci dificil, un meci cu miză pentru noi. Dacă vom reuşi să repetăm jocul bun din etapa precedentă, atunci sunt şanse minime ca victoria să ne scape. Este important să câştigăm acest meci pentru a putea prinde primul loc în serie”, ne-a declarat antrenorul celor din Mihăilești, Cristi Toma.
Cele două etape din seria nord și sud au fost amînate din cauza timpului nefavorabil de la sfîrștul lunii martie.

PROGRAMUL ETAPEI A XVII – A SERIA SUD, ORA 17:00
UNIREA FRATESTI – CS UNIREA IZVOARELE
AFC ADUNATII COPACENI – AS SPICUL IZVORU
VOINTA SLOBOZIA – AS M. V. CALUGARENI
PRO GIURGIU – AS DUNAREA OINACU
ENERGIA REMUS – AS MIHAI BRAVU
VIITORUL VEDEA – CSM DUNAREA GIURGIU
GIGANȚII VĂRĂȘTI ȘI REAL COLIBAȘI STAU

PROGRAMUL ETAPEI A XVIII A SERIA NORD, ORA 17:00
ZMEII OGREZENI – UNIREA JOITA 5 – 1 (s-a jucat)
SILVER INTER ZORILE – VIITORUL TANTAVA
AS SINGURENI – ARGESUL MIHAILESTI
LUCEAFARUL TRESTIENI – FC BOLINTIN DEAL
FC BOLINTIN MALU SPART – UNIREA COSOBA
AVANTUL FLORESTI – PETROLUL ROATA
UNIREA VANĂTORI ȘI AS IEPUREȘTI STAU

Despre autor

-