Publicat : mie, mai 30th, 2018

Cupa Romaniei: ARGEȘUL MIHĂILEȘTI– MAXIMA HOBAIA

Cupa României, intitulată si “competiţia surprizelor” a ajuns la ultimul act, care va avea loc vineri după amiază, pe stadionul din Bolintin Deal, incepand cu ora 17:30.
Faţă în faţă se vor afla Argeșul Mihăilești şi Maxima Hobaia (Liga a V-a), două echipe de top din judeţ.
În ambele tabere putem regăsi jucători valoroşi, cu nume în judeţ, dar la un asemenea meci valoarea grupului poate face diferenţa.
Argeșul are ocazia să facă eventul în judeţ şi toată atenţia elevilor lui Cristi Toma se îndreaptă spre meciul de vineri, dupa care se vor gandi şi la barajul de promovare.
Antrenorul Cristi Toma a încântat prin joc ofensiv în sezonul regulat, transformând echipa din Mihăilești într-o echipă percepută de tot județul ca ofensivă și spectaculoasă.
După sezonul cenușiu din edița trecută, în care Argeșul Mihăilești se afla în coada clasamentului, de la venirea lui Cristi Toma pe banca tehnică, Argeșul e performera acestui sezon.

Despre autor

-