Publicat : vin, mai 18th, 2018

În ultima etapă, CFR Cluj şi FCSB vor lupta pentru titlul naţional

În ultima etapă din Liga I, care se va disputa la sfârşitul săptămânii, CFR şi FCSB joacă pe teren propriu.
CFR va întâlni Viitorul, iar FCSB întâlneşte pe Astra. Clujenii au solicitat ca meciurile se se dispute în aceeaşi zi şi la aceeaşi oră, iar Federaţia a fost de acord. Drept urmare ambele meciuri se joacă duminică la ora 20:45.
Asadar, in ultima etapă, CFR Cluj şi FCSB vor lupta pentru titlul naţional, iar FC Viitorul, CS U. Craiova şi Astra Giurgiu se vor bate pentru UEFA Europa League.
Înaintea etapei a 10-a din play-off, clasamentul se prezintă astfel:
1. CFR 47p ,
2. FCSB 46p
3. FC VIITORUL 35p
4. CS U. Craiova 35p
5. Astra 33p
6. CSM Poli 24p
Campioana României va evolua în Liga Campionilor, iar formațiile de pe locurile 2 și 3, în UEFA Europa League.

Play-off Liga I, etapa a 10-a: FCSB – Astra, duminică, ora 20.45
FCSB vs Astra în Liga 1: 33 jocuri – 15 victorii FCSB – 7 remize – 11 victorii Astra.
Palmares cu FCSB gazdă: 16 jocuri – 11 victorii FCSB – 3 remize – două victorii Astra.
Cele mai multe goluri s-au consemnat pe 28 iulie 2012: Astra – FCSB 3-4 (antrenori Bogdan Stelea / Laurenţiu Reghecampf).
Cea mai recentă confruntare directă: 16 aprilie 2018, Astra – FCSB 0-3 (Gnohere, Man, Pintilii).
Mediile de vârstă ale celor două loturi: FCSB – 26 ani şi 5 luni; Astra – 25 ani şi 10 luni.

Despre autor

-