Publicat : mie, feb. 14th, 2018

Liga I – CFR CLUJ se mentine pe primul loc

liga-1-Goluri multe în primele două meciuri din etapa a 24-a a Ligii 1 la fotbal, vineri seară, la Timişoara şi Giurgiu.
FC Voluntari şi-a revenit după eşecul cu Poli Iaşi şi s-a impus în deplasare, iar Astra a trecut greu de penultima clasată, Gaz Metan Mediaş.
FC Viitorul a învins la limită ultima clasată, Juventus București, cu scorul de 1-0, obţinând trei puncte absolut necesare în lupta pentru prezenţa în play-off.
Pe Arena Naţională din Bucureşti, meciul dintre FCSB şi CFR Cluj s-a încheiat la egalitate, scor 1-1, rezultat care permite trupei lui Dan Petrescu să păstreze un avantaj de două puncte în fruntea clasamentului faţă de FCSB.
Universitatea Craiova a obtinut o victorie chinuită cu Sepsi, scor 1-0 și se apropie amenințător de FCSB și CFR.
Aflate în cursa pentru prezenţa în play-off, CSM Poli Iaşi şi Dinamo Bucureşti au obţinut victorii foarte importante. Ieşenii au învins o contracandidată puternica – FC Botoşani, iar Dinamo s-a impus la Chiajna, într-un meci cu şapte goluri marcate în repriza a doua.
Rezultatele etapei a 24-a:
ACS Poli Timişoara – FC Voluntari: 2-3, Astra Giurgiu – Gaz Metan Mediaş: 4-3; Juventus București – FC Viitorul: 0-1; FCSB – CFR Cluj: 1-1; CSU Craiova – Sepsi Sf. Gheorghe:1-0; CSM Poli Iaşi – FC Botoşani: 1-0; Concordia Chiajna – Dinamo Bucureşti 3-4.
Clasament:
1. CFR 53p (golaveraj: 38-13), 2. FCSB 51p (48-16), 3. Craiova 47p (39-25), 4. Astra 41p (36-25), 5. FC VIITORUL 38p (31-20), 6. Dinamo 38p (37-27), 7. Iași 36p (32-29), 8. Botoșani 36p (26-24), 9. Voluntari 28p (24-31), 10. Timișoara 26p (20-34), 11. Chiajna 24p (32-35), 12. Sepsi 18p (14-41), 13. Mediaș 15p (14-38), 14. Juventus 10p (12-45).

Despre autor

-