„Mercurialul” din Piata Centrala

Mazare de Bragadiru, Vedea sau Gaujani, cartofi noi de Covasna sau de la Adunatii Copaceni, varza de la Gogosari, ceapa de Buzau, rosii, castraveti, dovlecei, ardei si verdeata crescuta in solariile de la Giurgiu. Pe toate le puteti gasi pe tarabele din Piata Centrala din oras.

Legume de sezon dar si fructe variate de import, se vand mai bine ca oricand.

Comerciantii si cei care se ocupa de acest negot isi freaca mainile a belsug in aceasta perioada.

Vanzarile merg foarte bine si datorita preturilor care au mai scazut fata de luna trecuta.

Pentru un kilogram de rosii, spre exemplu,  platiti intre 4 si 6 lei pe kilogram. Castravetii nu costa mai mult de 2 lei, iar dovleceii se gasesc si la 50 de bani, unul.

Si mazarea s-a mai ieftinit incepand din luna iunie. Acum se gaseste si la 1, 5 lei kilogramul fata de 2 lei 2, 50 cat costa luna trecuta.

Un kilogram de cartofi noi costa 2 lei, la fel ca si varza alba.

Cu fructele de sezon este mai greu… Chiar daca este „vremea lor”, comerciantii tin cu dintii de pretul cireselor si al capsunilor. Un kilogram de cirese costa 7-8 lei iar unul de capsuni intre 4 si 5 lei.

Ceva mai scumpe sunt fructele importate din Grecia. Pepenii galbeni sau rosii costa 12 lei pe kilogram, iar fructele de mango si ananasul intre 8 si 10 lei.Si pretul portocalelor a mai urcat cu un leu. Acum costa intre 6 si 8 lei pe kilogram fata de 4- 5 lei cat era la inceputul lunii mai.

L.B.