Autoturism căutat de autorităţile din Italia, descoperit la P.T.F. Giurgiu

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au depistat un cetăţean bulgar care conducea un autoturism marca Mercedes-Benz, căutat de autorităţile din Italia.
În data de 13.01.2020, în jurul orei 16.40, la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-a prezentat pentru a efectua formalităţile de frontieră, cetăţeanul bulgar P.M., în vârstă de 68 de ani, la volanul unui autoturism marca Mercedes-Benz.
În urma verificărilor suplimentare, poliţiştii de frontieră au constatat că autoturismul figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de autorităţile din Italia la data de 15.01.2018.
Bărbatul a declarat că a achiziționat autoturismul în schimbul sumei de 700 de euro și nu avea cunoştinţă despre faptul că acesta ar fi fost căutat de autorităţi.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, iar autoturismul, în valoare de 4.000 de euro, a fost indisponibilizat la sediul Sectorului P.F Giurgiu până la finalizarea cercetărilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *