Funcționari M.A.I. aflați la început de carieră, la sesiunile Proiectului “Etică Organizațională și Integritate în M.A.I.”

În perioada 28 – 30 mai 2019, Direcția Generală Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Giurgiu a desfășurat o sesiune de pregătire în cadrul proiectului “Etică și Integritate Organizațională în M.A.I”, destinat funcționarilor din Ministerul Afacerilor Interne, aflați la început de carieră.
Activitățile au fost găzduite de Inspectoratul Școlar Județean Giurgiu, prima serie de cursanți fiind constituită din 21 de lucrători ai mai multor structuri M.A.I. din județul Giurgiu, respectiv Inspectoratul Județean de Poliție, Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră, Inspectoratul Județean de Jandarmi, Biroul pentru Imigrări și Centrul Regional de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil.
Deschiderea lucrărilor a fost realizată în prezența conducătorilor structurilor M.A.I. implicate, iar pe parcursul celor trei zile au fost utilizate metode nonformale și interactive, exerciții individuale și de grup, în scopul determinării tinerilor lucrători să își descopere valorile personale, credințele și comportamentele adiacente și să le antreneze capacitatea de a lua decizii bazate pe valori atât în viața profesională, cât și cea personală, scopul final fiind fundamentarea unui comportament integru.
Ofițerii din cadrul Serviciului Județean Anticorupție Giurgiu au susținut prezentări tematice, interactive, la activități participând, de asemenea, psihologi din Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu și reprezentanți ai Biroului Județean al Arhivelor Naționale Giurgiu.
Pe parcursul celor trei zile, au fost invitați să împărtășească din experiența lor profesională tinerilor cursanți funcționari M.A.I. reprezentativi aflați în activitate, cât și în rezervă, care au susținut discursuri motivaționale, la final fiindu-le înmânate diplome de excelență.
Proiectul „Etică organizaţională şi integritate în M.A.I.” a fost iniţiat de Direcţia Generală Anticorupţie, în colaborare cu Institutul de Studii pentru Ordine Publică şi Inspectoratul General al Poliţiei Române – Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, cu sprijinul Fundaţiei ,,,Hanns Seidel”, şi a debutat în noiembrie 2015, iar din 2017 s-a derulat în parteneriat cu Inspectoratul General al Poliţiei Române, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, Inspectoratul General pentru Imigrări şi Direcţia Generală Management Resurse Umane prin Centrul Multifuncţional de Pregătire Schengen Buzău.
În ultima zi a dezbaterilor, ofițerii de prevenire din cadrul Serviciului Județean Anticorupție Giurgiu, în colaborare cu reprezentanți ai I.P.J. Giurgiu – Biroul de Analiză și Prevenire a Criminalității, au desfășurat o acțiune de informare anticorupție în rândul cetățenilor din municipiul Giurgiu, activitatea fiind dedicată Zilei Direcției Generale Anticorupție – 30 Mai și a avut ca scop creșterea gradului de informare a cetățenilor cu privire la comportamentul ce trebuie adoptat, reacţia la corupţie, precum și mediatizarea Call Center-ului anticorupție 0800. 806. 806.
Totodată, cetățenilor le-au fost înmânate materiale promoționale ce conțin mesaje preventive relevante.
Reamintim cetățenilor faptul că pot semnala faptele de corupție ale funcționarilor M.A.I., telefonic la numărul 0246/207.180, la adresa de e-mail giurgiu.dga@mai.gov.ro sau la sediul Serviciului Județean Anticorupție Giurgiu, din municipiul Giurgiu, strada Călugăreni nr. 26, județul Giurgiu.