Inscrieri pentru voluntari la ISU Giurgiu

Ținând cont de beneficiile activităților de voluntariat, ca expresie a implicării, solidarității și responsabilității civile, luând în considerare valoarea profesională a acestora, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Vlașca” al județului Giurgiu organizează înscrieri de noi voluntari (cu vârsta de minim 16 ani), pe o perioadă nedeterminată.
Activitățile de voluntariat sunt determinate de implicarea activă a voluntarului în viața comunității și constau în participarea efectivă la situațiile de urgență (incendii, inundații, dezastre naturale etc.), însușirea și punerea în aplicare a noțiunilor de bază în acordarea primului ajutor calificat, implicarea în acțiunile de ajutor umanitar, precum și în cele de popularizare în randul cetățenilor a măsurilor de prevenire.
Cel mai important aspect al activității de voluntariat îl reprezintă faptul că deprinderile dobândite te pot pot ajuta în primul rând pe tine ca om, dar și pe cei din jur, în viața de zi cu zi!
Persoanele interesate pot solicita mai multe informații și totodata se pot înscrie la sediul Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Vlașca” al județului Giurgiu, situat pe strada Dorobanți, nr.19, Giurgiu.