Chiar și în această perioadă “de tranziție”, când mai sunt doar câteva zile până se va face “transferul de putere” de la primarul Nicolae Barbu către primarul Adrian Anghelescu, lucrările nu au încetat in Giurgiu.Așadar, lucrările de investiții în ceea ce privește modernizarea străzilor din municipiul Giurgi, continuă. Începute de curând, lucrările de pe străzile Mihail Sadoveanu, Salciei și Vasile Alecsandri au avansat. Astfel, pe strada Mihail Sadoveanu a fost turnat primul strat de asfalt, pe strada Vasile Alecsandri se lucrează la montarea bordurilor, iar pe strada Salciei au fost realizate lucrări de decopertare și pregătire.La începutul acestei săptămâni a fost turnat al doilea strat de asfalt pe strada Păstorului, iar astăzi se lucrează pe strada Frasinului.
La sensul giratoriu de la Petrom se lucrează în ritm susținut: au fost casetate lateralele pentru extinderea căii de rulare, ceea ce a presupus și relocarea stâlpilor de iluminat, au fost înlocuite bordurile și nu în ultimul rând au fost montate cămine de tip geiger pentru eliminarea apei meteorice. În zilele următoare va fi turnat un strat de asfalt și vor fi demarate lucrările la alveola sensului.