Sambata, comuna Calugareni a imbracat straie de sarbatoare. S-a sarbatorit ziua localitatii. Este adevarat ca data a fost putin mai tarzie decat de obicei…
„In mod normal, ar fi trebuit ca aceasta zi sa fie in 13 august, insa era in post, si am zis sa fie pe 15. Nici asa nu pica bine, pentru ca era si ziua numelui meu in acea zi si se putea interpreta, asa ca am adus-o pe 18 august…”, ne-a spus primarul Marin Voinea.
Mai intai s-a oficiat o slujba in fata statuii lui Mihai Viteazu, dupa care au fost depuse coroane de flori, atat la statuia din preajma Primariei, cat si la cele doua monumente aflate in imediata apropiere. Unul inchinat bataliei de la Calugareni si marelui domnitor Mihai Viteazu, iar celalalt inchinat eroilor care s-au jertfit in cele doua razboaie mondiale.
A urmat lansarea cartii de monografie, „Calugarenii de pe Neajlov in timp si spatiu”, dupa care a urmat un program artistic sustinut de elevii de la scolile din localitate. Singurul „oficial” din Giurgiu care a participat la eveniment a fost muzeograful Mircea Alexa.
Locatia s-a mutat dupa ora pranzului in zona Targului, unde s-a desfasurat pana seara o serbare campeneasca.