Vinzi, inchiriezi, renovezi casa, trebuie certificat energetic!

Vinzi, inchiriezi, renovezi casa, trebuie certificat energetic!
Vinzi, inchiriezi, renovezi casa, trebuie certificat energetic!

Un nou proiect de ordonanta al Guvernului stabileste ca certificatul energetic al cladirii va fi impus atat pentru cladirile care se construiesc, vand sau inchiriaza, cat si pentru cele care vor fi supuse renovarilor majore. Certificatul energetic va fi obligatoriu si in anuntul de vanzare sau inchiriere! Contractele de vanzare-cumparare, inchiriere incheiate fara respectarea noilor reglementari vor fi considerate nule de drept. Prin renovare majora a cladirilor existente se va intelege acea lucrare efectuata la anvelopa cladirii si/sau la sistemele tehnice ale acesteia, pentru care costurile depasesc 25% din valoarea de impozitare a cladirii, exclusiv valoarea terenului pe care este situata cladirea, prevede proiectul obtinut de Mediafax.
In cazul renovarii majore a cladirilor, proprietarii/administratorii acestora vor putea monta sisteme alternative de producere a energiei, in masura in care prin proiect se stabileste ca acest lucru este posibil din punct de vedere tehnic, functional si economic.
Din 2012, pentru a obtine autorizatia de construire, constructorii de cladiri noi vor fi obligati sa realizeze si un studiu privind sistemele alternative de incalzire. Studiul va trebui sa completeze documentatia tehnica pentru autorizarea executarii lucrarilor.
Potrivit actului normativ, „cladirile noi, pentru care receptia la terminarea lucrarilor se efectueaza incepand cu 31 decembrie 2020, vor fi cladiri al caror consum de energie este aproape egal cu zero. Prin exceptie, cladirile noi din proprietatea/ administrarea autoritatilor publice care urmeaza sa fie receptionate dupa 31 decembrie 2018, vor fi cladiri al caror consum de energie este aproape egal cu zero”.

Un comentariu

Comentariile sunt inchise