Gabriel Dumitru, a meritat preţul?

Gabi, sunt convins că, pentru “articolul” tău, postat pe un blog cu caţiva urmăritori, preţul a fost unul corect. Altfel m-aş simti trădat de un prieten vechi şi cu onoarea “nereperată” multă vreme de acum încolo.
Dar nu e cazul să vorbesc de onoare aici. Nicio sumă din lume nu m-ar convinge să stric o prietenie de ani de zile, pentru un politician, fie el şi candidat. Aşa cum nicio sumă din lume nu m-ar aduce în ipostaza, jenantă, de a-mi expune public orgasmul (fizic şi intelectual) faţă de o persoană de acelaşi sex.
Dar înţeleg, când îţi ratezi viaţa şi cariera, când foamea îţi dă târcoale, când îţi chiorăie maţele în public, când începe să ţi se citească hămeseala în ochi, eşti de cumpărat. Cu principii cu tot.
Dar, prietene, v-aţi greşit adversarul. Prea mult mărunţiş sub busolă. Aţi incurcat punctele cardinale. Inţeleg comanda apropitarului, dar, repet, mărunţişul aruncat sub busolă v-a dus pe o pistă greşită. Aţi ocolit prea mult – şi inutil – să ajungeţi la adevărata ţintă. Si d-aia te compătimesc.
Felicitari, Gabi! Ai reuşit să pui în balanţă o veche prietenie VS câţiva arginţi.
Parol, dacă îţi era foame, îţi puteam oferi o supă caldă. Poate şi o sumă, împrumut pe o perioadă nedefinită.
Te compătimesc Gabi, şi îţi reamintesc, ţie şi celorlalţi, că după 27 septembrie, eu mă pot uita în ochii voştri.
Cu condescendenţă, “prietenul tău” Ion Diaconescu