Momente vesele cu George Ţigănilă

Pare că pandemia şi campania asta electorală au întors valorile cu susul în jos.
Ani de zile, presa locală aştepta cu sufletul la gură şedinţele Consiliului Local, doar să asculte umorul involuntar iscat de intervenţiile consilierului PNL, George Ţigănilă.
Personajul este monumental, iar intervenţiile lui starneau hohote de râs din partea auditoriului.
Să te fi gândit că un asemenea personaj ar fi putut ajunge “specialist în relaţii publice” la o instituţie centrală, era peste poate. Să-ţi fi trecut prin minte că vreun ziar sau site local (dupa ani de miştocareli la adresa lui Ţigănilă), i-ar recunoaşte meritele de “specialist în relaţii publice”, nu, aşa ceva…
Incurcate sunt căile Domnului…
Si totusi, interesele politice sunt mai presus de… capacităţile intelectuale.
Impins… politic, George Ţigănilă a dat examen la DRDP Bucureşti – SDN Bucureşti Sud, pentru ocuparea unui post de “specialist în relaţii publice”. Aşa cum era de aşteptat, a concurat singur şi a fost admis.Cel mai probabil, după proba scrisă, probă la care nu era nevoie ca candidatul (sic!) să deschidă gura, cei de la DRDP au conversat cu personajul, şi-au pus cenuşă în cap, au făcut un “brainştorming” de urgenţă, le-au bătut obrazul “intervenţioniştilor” şi au anulat rezultatul.Că exista implicare politică în toată tărăşenia, nu ne îndoim, dar să îi condamnăm pe cei de la DRDP sau să credem că Ţigănilă chiar era potrivit pentru post, este de cascadorii râsului.
Iadu Michiduţă